Maradona, rezultatul final al autopsiei: Medicii care l-au avut în grijă riscă o anchetă penală!

Maradona, rezultatul final al autopsiei: Medicii care l-au avut în grijă riscă o anchetă penală!

Diego Maradona a murit la data de 25 noiembrie

Starul argentinian s-a stins la doar 25 de zile după ce a împlinit 60 de ani. Din păcate, tot mai multe indicii întăresc ideea că viaţa sa putea fi prelungită, dacă ar fi beneficiat de o îngrijire medicală adecvată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Argentina a aşteptat cu sufletul la gură rezultatul final al autopsiei lui Diego Maradona. Analizezle şi testele medicale au început la data de 2 decembrie, în La Plata, iar rezultatul final a apărut, acum câteva ore, în presa din America de Sud.
 
Prima concluzie? Maradona nu consumase alcool sau droguri, în orele premergătoare decesului său. În schimb, raportul medicilor legişti arată că în organismul fostului fotbalist au fost găsite urme ale unor substanţe care provin din medicamente care le sunt administrate pacienţilor care suferă de depresie şi de anxietate. Adică, probleme pe care le avea şi Diego. Şi exact de aici apar controversele legate de decesul starului.
 
Concret, inima lui Maradona cântărea 503 grame, având o greutate de două ori mai mare decât cea normală. Medicii legişti au concluzionat că Diego avea probleme cardiace, însă nu primea niciun medicament pentru combaterea unor astfel de afecţiuni. Mai mult decât atât, tratamentul pe care îl primea pentru combaterea depresiei a inclus unele medicamente care cauzează aritmie cardiacă! Astfel de medicamente nu trebuie să le fie date pacienţilor cu probleme cardiace.
 
Pornind de aici, o echipă formată din trei procurori, Laura Capra, Come Iribarren şi Patricio Ferrari, va discuta cu o comisie formată din medici pentru a stabili dacă moartea lui Maradona putea fi evitată sau nu. Dacă se va ajunge la concluzia că decesul s-a produs din vina celor care l-au avut în grijă pe Maradona, echipa medicală care a fost alături de Diego, în ultimele sale zile, în frunte cu doctorul său personal, Leopoldo Luque, va fi trasă la răspundere printr-o anchetă penală!
 
Până atunci, potrivit rezultatului final al autopsiei, cauza decesului a fost stabilită oficial: apariţia unui edem pulmonar, dublată de o insuficienţă cardiacă cronică.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările