Mai dură ca Halep: Caroline Garcia şi-a dat tatăl afară! „Poate aşa câştig şi eu trofee“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Garcia

Simona Halep (3 WTA) are reputaţia unei jucătoare exigente, dovadă şi faptul că şi-a tot schimbat componenţa staffului, în ultimii ani. Doar un singur om, Darren Cahill, a reuşit să colaboreze pe termen lung cu fostul lider WTA.

Nu doar Simona a făcut o schimbare în stafful ei, după cum Adevărul a scris aici. 

La fel a procedat şi Caroline Garcia (53 WTA), a doua jucătoare din Franţa, în clasamentul mondial. Sportiva de 27 de ani tocmai a renunţat la colaborarea cu Louis-Paul Garcia, tatăl ei, care îndeplinea funcţia de antrenor. Potrivit Eurosport, în locul tatălui ei, Caroline Garcia va lucra cu Gabriel Urpi, fost jucător de tenis, acum antrenor la Academia lui Rafael Nadal. Cei doi vor lucra împreună cel puţin până la Roland Garros, iar franţuzoaica va angaja şi un preparator fizic. 

În dialog cu „L'Equipe“, Caroline Garcia a explicat de ce a luat decizia de a renunţa la colaborarea cu tatăl ei din postura de antrenor. 

„E un proces natural, a fost decizie deliberată, am gândit totul. Accidentarea pe care o am mi-a dat timp să fac o listă cu avantaje şi dezavantaje. Am ajuns la această decizie, acest pas e necesar. Poate aşa voi câştiga şi eu trofee, sunt pregătită. Nu cred că vocile celor care ne-au criticat colaborarea au avut vreun rol. Dacă asta conta pentru mine, m-aş fi oprit din a mai lucra cu tatăl meu, în urmă cu mult timp. E pasul logic pe care a trebuit să-l fac, deoarece nu ne-am îndeplinit obiectivele pentru ultimele două sezoane. Bineînţeles că am vorbit cu tatăl meu. Sunt recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru mine, dar acum e timpul să ne oprim“, a spus Garcia. 

Aceasta a jucat ultima dată în circuitul feminin, la Miami, la 26 martie, când a fost învinsă de Simona Halep, în trei seturi, în turul II. De-a lungul carierei, Garcia a cucerit şapte titluri WTA, ultimul în 2019, pe iarbă, la Nottingham. În turneele de Grand Slam, cel mai bun rezultat l-a înregistrat la French Open 2017, când a avansat până în sferturi.

7 victorii şi 7 înfrângeri a înregistrat Caroline Garcia, în acest sezon, toate pe hard. N-a apucat să joace, deocamdată, pe zgură.  
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite