Lumea fotbalului, zguduită: A murit legendarul Zlatko Kranjčar. Avea 64 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kranjcar

Presa din Croaţia a anunţat, astăzi, o ştire tragică legată de dispariţia unui om care a marcat istoria sportului din această ţară, având rezultate notabile şi în plan mondial.

Fost mare atacant al celor de la Dinamo Zagreb, Zlatko Cico Kranjčar s-a stins după o suferinţă de zece zile din cauza unei boli incurabile. 

Potrivit presei din Croaţia, Kranjčar a fost internat, mai întâi, la un spital din Zadar, după care a fost transferat de urgenţă, la Zagreb. Din păcate, medicii nu i-au putut salva viaţa, iar fostul fotbalist s-a stins astăzi, la 64 de ani.

Ca jucător, Kranjčar a avut o carieră prolifică, marcând de 98 de ori, în 261 de meciuri pentru Dinamo Zagreb (1973-1983). Şi la Rapid Viena a marcat pe bandă, adunând 106 reuşite în 201 partide (1983-1990). Ca internaţional, fostul vârf a reprezentat atât Iugoslavia (11 selecţii, 3 goluri), cât şi Croaţia (2 selecţii, 1 gol). În 1990, el s-a aflat în lotul croaţilor, în prima lor partidă internaţională, cu SUA, fiind chiar căpitanul naţionalei în acea confruntare.

Ca antrenor, Kranjčar a pregătit o mulţime de echipe din toate colţurile lumii. A şi fost selecţioner, în trei rânduri, în Croaţia (2004-2006), în Muntenegru (2010-2011) şi în Iran, unde a pregătit naţionala olimpică, în ultimul său contract din carieră, între 2018 şi 2019. Kranjčar a calificat naţionala Croaţiei la Mondialul din 2006, însă cum echipa a fost eliminată de la turneul final după faza grupelor, Kranjčar şi-a încheiat mandatul după competiţia găzduită de Germania.

Şi fiul lui Kranjčar, Niko (36 de ani), a fost un fotbalist important, jucând la naţională sub comanda tatălui său. Cât timp a fost fotbalist activ, Niko Kranjčar a evoluat pentru formaţii precum Dinamo Zagreb, Portsmouth, Tottenham, Dinamo Kiev sau Rangers.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite