Lui Negoiţă i s-a făcut „lehamite“ de fotbal: „Sunt foarte dezamăgit de ce s-a întâmplat la Braşov, lupt cu morile de vânt!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Negoiţă se gândeşte să renunţe la Dinamo
Negoiţă se gândeşte să renunţe la Dinamo

Patronul lui Dinamo exclude varianta ca echipa alb-roşie să se fi predat în meciul cu FC Braşov, dar este foarte supărat pe jucători pentru că au pierdut confruntarea de sub Tâmpa. Atât de dezamăgit a fost Negoiţă după această înfrângere, încât a anunţat că ar putea renunţa să mai investească bani la Dinamo.

Patronul lui Dinamo a comentat înfrângerea echipei sale cu FC Braşov, scor 0-2, în etapa a 30-a din Liga 1, arătându-se dezamăgit de modul în care elevii lui Stoican s-au prezentat şi au jucat această partidă. "Nu m-am aşteptat, sunt foarte dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat acolo. Îi înţeleg pe fani că sunt supăraţi. Sper din tot sufletul că nu putem bănui pe nimeni de nimic, dar fotbalul mă surprinde pe zi ce trece. Am vorbit cu Stoican şi e foarte supărat şi el. A discutat cu jucătorii la pauză şi la final. Rămâne să analizeze mai departe să vadă ce s-a întâmplat. A fost o relaxare, o automulţumire, probabil.

Trebuie să luptăm pentru fiecare meci, pentru fiecare punct. Nu trebuie să obţinem un loc sau altul pentru că nu pot să meargă alte echipe în Europa. Din păcate, sunt foarte dezamăgit şi surprins neplăcut de tot ce înseamnă fotbal. Sunt multe evenimente neplăcute. Fotbalul trebuie reformat, altfel nu avem nici o şansă să aducem oameni serioşi", a spus Negoiţă la Sport.ro.

Din cauza deselor dezamăgiri pe care i le-a provocat Dinamo în ultimul timp, Negoiţă ia în calcul şi varianta de a nu mai investi în echipa alb-roşie în viitorul foarte apropiat. "Eu am venit cu inima deschisă, am riscat prea mulţi bani, dar îmi dau seama că riscul e mult prea mare. Câteodată te lupţi cu morile de vânt şi nu poţi să câştigi cînd duci lupta asta. Nu e cazul să facă altă echipă, o pot da eu pe asta dacă se vrea neapărat. Cuvântul "uşor" e prea uşor pentru lehamitea pe care o simt", a conchis omul de afaceri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite