Lucian Bute poate redeveni campion mondial. Totul despre întâlnirea cu James De Gale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Bute va boxa, duminică dimineaţă, cu britanicul James De Gale, pentru a-şi redobândi centura mondială IBF, pe care a pierdut-o în mai 2012.

Pe 10 octombrie 2007, Lucian Bute cucerea centura mondială IBF, la categoria super-mijlocie, după ce îl învingea prin KO în repriza a 11-a pe columbianul Alejandro Berrio. La mai bine de opt ani distanţă de la acel eveniment, Bute va boxa din nou cu centura pe masă, din postura de challanger. O va face duminică dimineaţa, de la ora 6.00 (ora României), într-o gală programată la Quebec City, în care îl va întâlni pe englezul James De Gale.
În cei opt ani care dintre cele două momente, viaţa şi cariera lui Lucian Bute s-au schimbat semnificativ. A ţinut centura de campion mondial timp de aproape cinci ani, devenind unul dintre cei mai apreciaţi campioni din Canada, a boxat pe burse care au ajuns la un moment dat la milioane de dolari, a fost protagonistul unei gale la Bucureşti, în faţa propriilor fani, care se va lăsa cu închisoare pentru cei care au băgat mâna în „borcanul cu miere”, a fost căutat de televiziuni celebre din SUA, precum HBO ori Showtime, care i-au transmis meciurile, s-a consacrat ca boxer, dar şi-a pierdut centura după un meci în care a fost bătut clar de englezul Carl Froch, la Nottingham, în fieful acestuia.

Au acelaşi manager


Din mai 2012, de când a cunoscut înfrângerea, Bute n-a mai fost Bute. Sau n-a mai fost campionul Bute. Şi-a reveni greu din amărăciunea înfrîngerii şi a mai avut doar trei meciuri. Două victorii cu rusul Gracev şi italianul Di Luisa, ambele fără glorie, şi o nouă înfrângere, de data aceasta cu haitianul Jean Pascal, care a tranşat în favoarea sa o rivalitate locală, a oraşului Montreal, îndelung discutată. În 2014, mulţi au spus că Bute e terminat şi că nu se va mai ridica niciodată de jos, dar şansa de a-şi redobândi centura de campion a apărut mai repede decât s-ar fi aşteptat poate chiar şi el. După înfrângerea cu Pascal, Bute a avut nevoie de un singur meci pentru a redeveni challanger. Contează însă şi faptul că atât el, cât şi adversarul James De Gale sunt manageriaţi de acelaşi om, promotorul Al Haymon, cel care îi reprezintă pe aproape toţi marii boxeri ai momentului, de la Floyd Mayweather jr. şi Amir Khan şi până la Andre Direll.  Adversarul a fost campion olimpic
Lucian Bute se întoarce în ring într-un moment în care presiunea nu este pe umerii lui. Românul va împlini 36 de ani în februarie şi nu mai e un nume stelar în boxul de peste Ocean. E doar un sportiv respectat pentru ce a făcut în cariea sa profesionistă, începută în 2003. Jame De Gale e socotit unul dintre lupii flămânzi ai boxului. A trecut la profesionişti în 2009, după ce şi-a pus centura de campion olimpic la gât, şi în 22 de meciuri are 21 de victorii. E campion mondial din luna mai 2015, când l-a bătut pe Andre Direll chiar în America, la Boston. Acest lucru i-a dat aripi, şi de aceea a acceptat să să bată cu Bute tot în deplasare. Românul e teoretic avantajat de faptul că lupta are loc la Quebec, oraş situat la două ore de mers cu maşina de Montreal, unde el locuieşte de ani buni, drept pentru care va avea suportul publicului.

image

Sala va fi de parte românului
În plus, sala Pepsi Coliseum îi trezeşte amintiri plăcute, el boxând de patru ori acolo şi obţinând tot atâtea victorii. Între ele este şi acel meci memorabil cu Librado Andrade, pe care l-a pus la podea în repriza a patra. Şi apropo de Andrade, antrenorul de atunci al mexicanului este antrenorul de acum al lui Bute. Howard Grant îl pregăteşte pe Bute şi spune că nu a ântîlnit în cariera lui un boxer mai muncitor decât Lucian. „Vrea să asimileze mereu cât mai mult. Personal, nu voi mulţumit doar cu victoria, ci vreau ca ea să fie prin KO. Ştiu că Lucian poate face asta”, a declarat jamaicanul, care a precizat că îl va îndemna pe Bute să facă lucruri murdare în cazul în care şi adversarul va apela aşa ceva. „Dacă De Gale îl va ţine pe Lucian, atunci eu o să-i spun să-i dea cu cotul în ochi atunci când arbitrul nu se uită. Această lovitură face parte din box”, a spus Howard Grant în presa canadiană. Până să-i dea sau nu un cot în ochi lui De Gale, Bute trebuie să-şi exploateze calităţile de puglist şi să le contracareze pe cele ale britanicului. „Am văzut câteva lupte de-ale lui, ne asemănăm un pic. El are o bună viteză, se mişcă bine şi lansează combinaţii frumoase. Când eşti campion olimpic şi campion mondial, asta înseamnă că eşti un bun boxer", a spus românul originar din Galaţi despre adversarul său.

“James este cel mai complet adversar din cariera mea, dar am atuurile necesare pentru a-l învinge”
Lucian Bute


Meciul lui Lucian Bute nu va transmis de nicio televiziune din România, dar poate fi acsultat la Radio România Actualităţi, în comentariul lui Adrian Fetecău, aflat la Quebec.

Bute a schimbat în 2015 antrenorul, renunţând la colaborarea cu Stephan Larouche, alături de care a stat zece ani.


Froch îl susţine pe De Gale
James De Gale e susţinut în lupta cu Bute şi de Carl Froch, cel care i-a luat centura lui Bute. “ Ştiu că va merge acolo şi va câştiga în jur de două milioane de lire pentru un meci cu un Bute absolut ruinat! E ruinat de când l-am învins eu, toţi ştiu asta. Va fi o luptă tacticizată, bazată pe tehnică, dar pe care DeGale o va câştiga lejer, pentru că Bute e terminat. Problema e în ce moment al meciului va obţine victoria James", a spus Froch, conform The Sun. De Gale nu a fost chiar atât de acid cu puglistul nostru dar  nu a ascuns că se consideră favorit. “Dacă se va bate cu mine aşa cum a făcut-o cu Froch, va fi în pericol. La ultimele sale lupte, a avut un aer ruşinat, părea că îi e frică. Nu lăsa impresia că îi plăcea să se lupte. Trebuie să sar pe el foarte repede”, a precizat De Gale.
 

Faţă în faţă
Lucian Bute
Stângaci
Data naşterii: 28 februarie 1980 (Galaţi)
Porecla: Mister KO
Înălţime: 1,87 m
Alonjă: 1,83 m
Meciuri la profesionişti: 36
Victorii: 34 (25 prin KO)
Înfrângeri: 2
  

James De Gale

Stângaci

Data naşterii: 3 februarie 1986 (Londra)

Înălţime:  1,83 m

Porecla: Chunky

Alonjă: 1,88 m

Meciuri la profesionişti: 22

Victorii: 21 (14 prin KO)

Înfrîngeri: 1    

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite