Loteria vizelor de Mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă
Victor Piţurcă

Primul pas al tricolorilor lui Victor Piţurcă spre Cupa Mondială din 2014 din Brazilia ar putea fi făcut mâine, la Amsterdam.

După aproape două luni de negocieri, echipele din grupa D (Olanda, Turcia, Ungaria, România, Estonia şi Andorra) a preliminariilor europene îşi vor afla ţintarul printr-o tragere la sorţi efectuată de FIFA. Până acum, în discuţiile purtate faţă în faţă la 24 octombrie şi ulterior prin corespondenţă, românii şi olandezii şi-au pus reciproc beţe-n roate, cele două părţi neînţelegându-se asupra datei de disputare a meciului de la Bucureşti.

CE ar vrea Victor Piţurcă

- Să jucăm cu Olanda acasă în toamna lui 2012 pentru a-i prinde pe batavi mai relaxaţi după Campionatul European. De asemenea, să ne deplasăm în Olanda spre finalul preliminariilor, atunci când „Portocala Mecanică" ar putea fi deja calificată.

- Meciuri cât mai uşoare în startul preliminariilor pentru a obţine minimum şapte puncte din primele trei etape.

- Să nu legăm niciodată două partide în deplasare şi să nu jucăm „duble" gen Olanda - Turcia sau Olanda - Ungaria.

- Să nu jucăm cu Olanda în martie 2013, când Liga I se va afla abia la începutul returului.

- Să jucăm ultimul meci chiar în ultima dată disponibilă din calendar pentru a evita eventuale „înţelegeri" între adversare.

Datele pentru preliminariile CM 2014

2012: 7-11 septembrie, 12-16 octombrie
2013: 22-26 martie, 7-11 iunie, 14-18 iunie, 6-10 septembrie, 11-15 octombrie
*La turneul final se califică direct câştigătoarele celor nouă grupe preliminare, iar cele mai bine opt clasate de pe poziţia secundă vor disputa „duble" de baraj

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite