Londra se pregăteşte de sărbătoare: Meci fabulos, astăzi, în semifinalele de la Wimbledon. Avem programul zilei

Londra se pregăteşte de sărbătoare: Meci fabulos, astăzi, în semifinalele de la Wimbledon. Avem programul zilei

Novak Djokovici

La 24 de ore după ce Serena Williams şi Angelique Kerber au ajuns în finala feminină, vom afla şi numele celor care îşi vor disputa trofeul la masculin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu doar duelul Federer - Anderson s-a transformat într-unul epic în sferturi. La fel de dramatic a fost şi meciul în care, după 4 ore şi 52 de minute, Nadal (1 ATP) a trecut de Del Potro (4 ATP): 7-5, 6-7, 4-6, 6-4, 6-4.

„A fost un meci plin de emoţii, cu un tenis de mare calitate, mai ales în cel de-al cincilea set. Îmi pare rău pentru Martin, e un jucător incredibil, un adversar incredibil şi merita, într-un fel, să câştige la rândul său. E un sentiment minunat să ajungi în semifinale la Wimbledon. Am fost neliniştit, desigur, după ce am pierdut cel de-al doilea set. Conduceam cu 6-3 în tiebreak şi am făcut o mare eroare, cu acea dublă greşeală, iar meciul s-a schimbat. Mi-am putut ridica însă nivelul de joc în seturile patru şi cinci. În ultimul set, Del Potro a fost uriaş, a fost foarte greu de oprit. Sunt fericit că am supravieţuit tuturor acelor puncte importante pe care nu trebuia să le pierd“, a comentat Nadal după meci.

Pentru el, urmează, astăzi, episodul 52 al confruntărilor cu Novak Djokovici (21 ATP). Va fi un meci pe muchie de cuţit, ceea ce reiese şi din bilanţul întâlnirilor de până acum, Djokovici conducând cu 26-25!

Pentru Nadal, meciul de astăzi înseamnă o revenire în semifinalele de la Wimbledon după şapte ani. Ultima dată când a prins careul de aşi, în 2011, spaniolul s-a şi calificat în finală, unde a fost învins de...Djokovici!


Wimbledon 2018, masculin
 
Sferturi
 
Raonic (32 ATP) - Isner (10 ATP) 
7-6, 6-7, 4-6, 3-6
 
Del Potro (4 ATP) - Nadal (1 ATP) 
5-7, 7-6, 6-4, 4-6, 4-6
 
Djokovici (21 ATP) - Nishikori (28 ATP)
6-3, 3-6, 6-2, 6-2
 
Federer (2 ATP) - Anderson (8 ATP)
6-2, 7-6, 5-7, 4-6, 11-13
 
Semifinale, vineri
 
Anderson (8 ATP) - Isner (10 ATP) ora 15.00
 
Nadal (1 ATP) - Djokovici (21 ATP) după primul meci
citeste totul despre: