Simona Halep la Indian Wells. Românca s-a calificat în semifinale, după ce-a învins-o pe Suarez Navarro. „O aştept pe Serena“

Simona Halep la Indian Wells. Românca s-a calificat în semifinale, după ce-a învins-o pe Suarez Navarro. „O aştept pe Serena“

Simona Halep. Foto sportpictures.eu/cosmin iftode

Simona Halep la Indian Wells a ajuns în semifinale, egalându-şi performanţa de anul trecut. În sferturi, românca a învins-o pe Suarez Navarro. Deşi a pierdut primul set, Halep le-a câştigat foarte clar pe următoarele şi va juca în penultimul act chiar împotriva Serenei Williams.

Ştiri pe aceeaşi temă

Condusă cu 0-4 în primul set, Halep a egalat la game-uri, apoi a pierdut primul set, 5-7, dar nu i-a mai dat nicio şansă jucătoarei din Spania, Carla Suarez Navarro (locul 13 WTA), pe care a spulberat-o în următoarele seturi, 6-1, 6-1. 

Românca s-a impus la capătul unei partide care a durat o oră şi 43 de minute şi a ajuns astfel în semifinale, la fel ca şi anul trecut. 

În penultimul act, Simona Halep, la Indian Wells, va juca împotriva Serenei Williams, locul 1 mondial, care a trecut de Timea Bacsinzky (Elveţia, locul 26 WTA) în două seturi, 7-5, 6-3, fără prea multe emoţii.

De altfel, la finalul victoriei cu Suarez Navarro, Halep a avut de transmis un mesaj. 

„Stiam că va fi un meci greu, Suarez Navarro e o jucătoare foarte bună, a trebuit să lupt pentru fiecare minge. Am început mai prost în primul set, apoi m-am relaxat şi a fost mai bine. Mă bucur că sunt în semifinale, aştept să joc acum împotriva numărului 1 din lume“, a declarat Halep. 


LIVETEXT HALEP - SUAREZ NAVARRO 5-7, 6-1, 6-1

Setul 3 

6-1 Simona Halep se impune în stil de mare campioană, cu un as. Românca e în semifinale, la fel ca şi în anul trecut

5-1 Halep e la un game de câştigarea meciului, pe propriul serviciu

4-1 Românca e tot mai aproape de victorie

3-1 Halep se distanţează cu un break

2-1 Primul game câştigat de Suarez Navarro, după opt bifate de româncă

2-0 Break reuşit de româncă

1-0. Halep ia primul game şi în setul decisiv

Setul 2

6-1 Set câştigat fără probleme, după doar 35 de minute

5-1 Simona Halep e la un game de câştigarea setului secund şi trimiterea partidei în setul decisiv

4-1 Românca are prim-planul în acest set

3-1 Încă un game pentru Halep

2-1 Simona Halep conduce în premieră în meciul cu Navarro

1-1 Game alb reuşit de Halep

0-1 Suarez Navarro îşi face serviciul şi preia conducerea şi în setul secund

Setul 1 

5-7 Jucătoarea din Spania câştigă primul set, unul încheiat în 50 de minute, şi în care Halep a revenit de la 0-4

5-6 Suarez Navarro trece iarăşi în avantaj

5-5 Egalează Halep

4-5 Punctează şi jucătoarea din Spania, după patru game-uri pierdute. Suarez Navarro se impune la zero în acest game

4-4 Halep e pe val. Româna egalează scorul general, după ce mai câştigă un game, în care a condus chiar şi cu 40-0

3-4 Simona îşi revine. Reuşeşte încă un break

2-4 Românca îşi face în premieră serviciul şi reduce din diferenţă

1-4 Primul game şi primul break pentru Halep

0-4 Început de meci slab al Simonei, care pierde încă un game, cu o dublă greşeală 

0-3. Suarez Navarro se distanţează în primul set

0-2. Game extrem de lung, aproximativ şase-şapte minute, obţinut tot de Navarro, la primul break

0-1. Jucătoarea din Spania îşi câştigă serviciul

0-0. Suarez Navarro serveşte prima

La mai puţin de 24 de ore după ce-a eliminat-o în optimi la pe Karolina Pliskova, Simona Halep, la Indian Wells, joacă în sferturi contra Carlei Suarez Navarro, din Spania.  

Românca are şanse importante la câştigarea trofeului, mai ales că mai multe favorite au fost eliminate pe parcurs, iar în acest moment doar Halep şi Serena Williams au mai rămas în competiţie, dintre jucătoarele de Top 10 mondial. 
 
De altfel, cele două jucătoare s-ar putea întâlni în semifinale, dacă ambele vor trece de adversarele lor, Suarez Navarro, respectiv Timea Bacsinzky (Elveţia, locul 26 WTA).
 
Până acolo, Halep trebuie să o învingă pe Carla Suarez Navarro, iar scorul întâlnirilor directe este echilibrat, 4-4. 


Tabloul sferturilor de finală de la Indian Wells

Serena WIlliams (nr.1) - Timea Bacsinzky (nr. 26)
 
Simona Halep (nr. 3) - Carla Suarez Navarro (nr. 13)
 
Jelena Jankovici (nr. 21) - Lesia Ţurenko (nr. 85)
 
Sabine Lisicki (nr. 30) - Flavia Pennetta (nr. 16)
 

Citeşte şi 

Prima reacţie a Simonei Halep după calificarea în sferturile de la Indian Wells. totul despre viitoarea adversară

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările