Halep la Singapore: Simona a bătut-o pe Simona, nu Kerber. Românca a comis o gafă prin care a şocat asistenţa pe final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o prestaţie solidă cu Keys (7 WTA), constănţeanca de 25 de ani ne-a arătat că, în continuare, e fragilă din punct de vedere mental. Kerber a învins-o nemţeşte, jucând la acelaşi nivel înalt de la început până la sfârşit.

Simona Halep a fost copleşită, încă de când a păşit pe teren, de faptul că pierduse trei din cele patru întâlniri cu Kerber în 2016.

Halep şi-a pierdut serviciul la începutul fiecărui set, a fost mereu cu un pas în urma liderului mondial şi, pe final, a depus armele, deşi antrenorul Darren Cahill a încercat, în zadar, să o „trezească“.

În setul doi, la 5-1 pentru Kerber, Simona a revenit de la 0-30 pe serviciul ei şi, atunci când a avut 40-30, a început să meargă spre bancă, crezând că game-ul e încheiat. Doar după ce arbitrul Kader Nouni a atenţionat-o că mai are de luat un punct pentru a câştiga, Halep a realizat cât e, de fapt, scorul şi s-a întors pe teren pentru a face 5-2.

N-a mai contat însă, fiindcă, în game-ul următor, Kerber a încheiat meciul.

Simona Halep: Am greşit mult cu lovitura de dreapta

Simona Halep a explicat înfrângerea suferită în faţa germanei Angelique Kerber prin faptul că a greşit foarte mult cu lovitura de dreapta.

Românca a precizat că, totuşi, a făcut un meci destul de bun în faţa liderului WTA, însă adversara a fost mai bună şi a meritat victoria.

“Cred că meciul a fost mai echilibrat decât arată scorul. Cred că am avut oportunitatea de a câştiga primul set, am revenit foarte bine, dar n-am finalizat punctele importante şi am greşit mult azi. Dar ea a jucat un tenis foarte bun, e puternică în picioare şi se mişcă foarte bine, aşa că a meritat victoria. 

Accept asta şi abia aştept să continui turneul. Am greşit mult cu lovitura de dreapta, am avut o zi proastă. A fost un meci diferit faţă de primul. Keys loveşte foarte puternic, Kerber nu o face la fel, dar nu greşeşte, aşa că nu pot compara meciurile. 

Cheia partidei de azi rămâne faptul că am greşit mult cu forehand-ul. Când joci împotriva lui Kerber trebuie să ai răbdare, pentru că se mişcă bine, returnează toate mingile, nu greşeşte şi trebuie să o iei mereu de la capăt. 

Cred totuşi că am făcut un meci bun astăzi, dar am greşit prea mult atunci când trebuia să închei punctul. Voi avea o nouă şansă de a mă califica în semifinale, abia aştept să joc din nou, să dau totul, să o fac mai bine ca azi, să lupt, sunt aici ca să încerc să câştig toate meciurile. 

Aici, terenul e lent, mingea nu sare, iar mingile trimise de Kerber sunt joase şi e dificil să le iei de jos şi să le tranformi în câştigătoare“, a declarat Halep.

  

CITEŞTE ŞI:

*Halep la Singapore: cum arată Grupa Roşie după ce Halep a pierdut, iar Keys a câştigat. Cum se poate califica Simona

*Halep la Singapore: joi dimineaţă, „tremurăm“ pentru Simona. S-a anunţat ora meciului care o poate trimite în semifinale

Grupa Roşie

Marţi

Kerber – Halep 6-4, 6-2

Keys – Cibulkova 6-1, 6-4

Nume Victorii-Înfrângeri Setaveraj Game-uri câştigate-pierdute

1. Kerber (1 WTA) 2-0 4-1 27-21 (56%)

2. Halep (4 WTA) 1-1 2-2 18-18 (50%)

3. Keys (7 WTA) 1-1 2-2 18-17 (51%)

4. Cibulkova (8 WTA) 0-2 1-4 20-27 (43%)

*primele două clasate vor ajunge în semifinale

Joi

 
Halep - Cibulkova 11.00, Digi Sport, Dolce Sport

Kerber - Keys 14.30, Digi Sport, Dolce Sport

Grupa Albă

Nume Victorii-Înfrângeri Setaveraj    Game-uri câştigate-pierdute

1. Pliskova (5 WTA) 1-0 2-1 19-14 (58%)

2. Kuznetsova (9 WTA) 1-0 2-1 15-16 (48%)

3. Radwanska (3 WTA) 0-1 1-2 16-15 (52%)

4. Muguruza (6 WTA) 0-1 1-2 14-19 (42%)

*primele două clasate vor ajunge în semifinale

Miercuri

Pliskova – Kuznetsova 14.30, Digi Sport, Dolce Sport

Radwanska – Muguruza După încheierea primului meci, Digi Sport, Dolce Sport

------------------------------

SETUL II

*6-2 Kerber: GAME, SET, MECI! Halep a salvat două mingi de meci la 15-40 şi a avut minge de break la deuce#1 şi deuce#2. La deuce#3, Kerber a câştigat şi a rezolvat meciul după 83 de minute.

*5-2 Kerber: Halep a revenit de la 0-30 şi şi-a făcut serviciul.

*5-1 Kerber: Nemţoaica şi-a făcut serviciul la 15.

*Halep a cerut o repriză de „coaching“. Cahill: „E o singură modalitate în care poţi să revii în acest meci. Dacă munceşti din greu pentru fiecare punct“.

*4-1 Kerber: BREAK! Halep şi-a pierdut serviciul la 15.

*3-1 Kerber: Halep a revenit de la 15-40, dar Angelique şi-a făcut serviciul la deuce#1.

*2-1 Kerber: Halep a condus cu 40-30, dar Kerber a egalat. La deuce#1, românca a salvat minge de break. Apoi, şi-a făcut serviciul la deuce#2. A fost game-ul în care Halep a servit primul as la acest turneu.

*2-0 Kerber: Halep a condus cu 40-15, dar apoi a pierdut patru puncte la rând şi game-ul.

*1-0 Kerber: BREAK! Nemţoaica a condus cu 40-15 şi a valorificat prima minge de break.

*A început al doilea set. Serveşte Halep.

----------------------

SETUL I

*6-4 Kerber: GAME, SET! Nemţoaica a condus cu 40-15 şi a valorificat a doua minge de set. 1-0 după 43 de minute.

*Halep a cerut o repriză de „coaching“. Cahill: „Fii mai agresivă, loveşte mai lung. Serveşti bine, ai mai ratat nişte mingi uşoare, dar, per total, joci bine“.

*5-4 Kerber: BREAK! Egalitate până la 30, apoi Halep a pierdut două puncte la rând şi game-ul.

*4-4: Kerber a salvat o minge de break la 30-40 şi apoi şi-a făcut serviciul la deuce#1.

*4-3 Halep: Simona şi-a făcut serviciul la zero.

*3-3: REBREAK! Kerber a condus cu 40-30, dar Halep a egalat şi a luat game-ul la deuce#1.

*3-2 Kerber: Halep şi-a făcut serviciul la 30.

*3-1 Kerber: Nemţoaica a condus cu 40-0 şi şi-a făcut serviciul la 30.

*2-1 Kerber: Halep şi-a făcut serviciul la 30.

*2-0 Kerber: Nemţoaica a condus cu 40-15 şi a avut avantaj la deuce#1 şi deuce#2, dar şi-a făcut serviciul la deuce#3.

*1-0 Kerber: BREAK! Angelique a ajuns la 40-30 şi a valorificat prima minge de break.

*A început meciul. Serveşte Halep.

-------------------------

UPDATE 14.32 - Jucătoarele au ieşit pe teren. Urmează încălzirea.

---------------------------

Iar cum Halep conduce deja în Grupa Roşie, având şi un setaveraj perfect, 2-0, o eventuală victorie, astăzi, cu Kerber, i-ar asigura, în proporţie de 99 la sută, prezenţa în semifinale.

Dacă Halep s-ar califica încă de astăzi, ultimul joc din Grupa Roşie, cel cu Cibulkova (8 WTA), programat pentru joi, va deveni o formalitate.
 

Halep conduce cu 4-3 în meciurile directe cu Kerber

*2009 (Saint Raphael): Victorie Halep 5-7, 6-2, 7-5

*2014 (Doha): Victorie Halep 6-2, 6-3

*2015 (Toronto): Victorie Halep 6-3, 5-7, 6-4

*2016 (Cluj): Victorie Kerber 6-2, 6-2

*2016 (Wimbledon): Victorie Kerber 7-5, 7-6

*2016 (Montreal): Victorie Halep 6-0, 3-6, 6-2

*2016 (Cincinnati): Victorie Kerber 6-3, 6-4

Grupa Roşie

1. Halep 2-0
2. Kerber 2-1
3. Cibulkova 1-2
4. Keys 0-2
 
*primele două clasate vor ajunge în semifinale
 
Azi

Halep – Kerber 14.30, DIgi Sport, Dolce Sport
Keys – Cibulkova După terminarea primului meci, Digi Sport, Dolce Sport

Grupa Albă

1. Pliskova 2-1
2. Kuznetsova 2-1
3. Radwanska 1-2
4. Muguruza 1-2

*primele două clasate vor ajunge în semifinale

Miercuri

Pliskova - Kuznetsova
Radwanska - Muguruza

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite