Simona Halep a cucerit China! Românca s-a impus la Shenzen şi a câştigat primul trofeu WTA din 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Simona Halep a trecut şi de ultimul hop care i-a stat în cale spre câştigarea primului turneu din 2015, învingând-o în finala turneului de la Shenzen pe elveţianca Timea Bacsinszky (locul 47 mondial), în minimum de seturi, scor 6-2, 6-2.

Finala turneului de la Shenzen nu a avut, practic, istoric. Simona Halep a jucat dezinvolt, a fost agresivă pe propriul serviciu şi şi-a ţinut mereu adversara la distanţă. Românca nu i-a oferit niciun break jucătoarei din Elveţia, în schimb, ea a câştigat patru break-uri, câte două în fiecare set, care au făcut diferenţa în cele din urmă. Loviturile de rever, cele cu forehand-ul şi serviciul precis au fost atuurile Simonei, care i-au adus primul titlu din 2015. 

S-a terminat 6-2, 6-2, un scor care reflectă exact realitatea din teren, înregistrat la capătul unei partide care a durat doar o oră şi patru minute. Pentru Halep urmează acum un turneul de categorie Premier, la Sydeny, unde e favorita nr. 1, apoi Australian Open, care îi va oferi şansa să-şi îndeplinească visul, câştigarea primului Grand Slam din carieră. Openul Australiei se va desfăşura între 19 ianuarie şi 1 februarie.

Festivitatea de premiere la Shenzen a fost făcută de Na Li, fostă jucătoare WTA, care s-a retras anul trecut din tenis. Halep a primit trofeul din mâna câştigătoarei de anul trecut a Openului Australiei, la care aspiră cu ardoare şi jucătoarea noastră. 

"Este prima dată când câştig în China. A fost o săptămână fantastică pentru mine. Mulţumesc tuturor celor care au venit să mă sprijine la acest turneu. Vreau să iau fiecare turneu în parte şi să joc bine şi la Openul Australiei", a spus Simona Halep imediat după încheierea finalei. 

"Vreau să mulţumesc românilor care au venit să mă vadă aici, vreau să mulţumesc organizatorilor, echipei mele şi tuturor celor care m-au susţinut. Ne vedem anul viitor", a mai spus românca la finalul festivităţii de premiere.

"Felicitări, Simona. Azi ai fost prea puternică pentru mine", a recunoscut învinsa din finala de la Shenzen, Timea Bacsinszky.

111.000 de dolari şi 280 de puncte WTA va primi Halep pentru câştigarea turneului de la Shenzen

9 trofee a câştigat Halep în cariera ei, în circuitul WTA

Apia Internationa Sydney este următorul turneu WTA la care va participa Halep, între 11 şi 17 ianuarie

Din China, Halep pleacă în Australia: vezi pe cine va întâlni ea la Sydney


Halep - Bacsinszky 2-0 (6-2, 6-2)

SETUL II

6-2: Simona se impune la Shenzen şi câştigă al nouălea ei turneu în circuitul WTA.

5-2: Halep fructifică una din cele trei mingi de break şi va servi pentru câştigarea turneului de la Shenzen.

4-2: Elveţianca nu are răspuns la loviturile precise trimise de Simona, care găsesc mereu terenul de ţină advers.

3-2: Simona e dezlănuţuită: face primul break din setul II.

2-2: Românca îşi regăseşte ritmul şi egalează.

1-2: Halep începe să comită greşeli neforţate şi devine iritată. Simona i-a oferit, practic, game-ul adversarei.

1-1: Simona răspunde cu un game alb.

0-1: Trei mingi de break irosite de Halep. Elveţianca revine neaşteptat de la 0-40 şi câştigă serviciul.


SETUL I 

6-2: Simona nu greşeşte pe propriul serviciu şi câştigă primul set al finalei de la Shenzen.

5-2: Game alb reuşit de elveţiancă. Simona serveşte pentru câştigarea setului.

5-1: Halep joacă excelent, poate cel mai bun tenis al ei de la acest turneu şi e la un punct de câştigarea primului set.

4-1: Cinci puncte la rând reuşeşte Simona pe serviciul adversarei şi face al doilea break al finalei.

3-1: Timea nu are răspuns la loviturile cu dreapta ale lui Halep.

2-1: Elveţianca e foarte agresivă la serviciu şi reduce din diferenţă.

2-0: Halep e foarte sigură pe ea, serveşte excelent şi îşi plimbă adversara pe tot terenul. Tribunele ovaţionează la punctele câştigătoare ale Simonei.

1-0: Simona începe bine finala, câştigând pe serviciul adversarei. Loviturile de rever sunt din nou de bună calitate pentru româncă.


Finala de la Shenzen va începe la ora 7.10 şi va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1.

Simona Halep a avut o prestaţie foarte bună la primul turneul din 2015, de la Shenzen, unde a ajuns până în finala. În afara meciului din primul tur, cu Anicka Beck, când a pierdut un set, în celelalte meciuri disputate până în ultimul act românca s-a impus în minimum de seturi.

Cele două adversare din finală s-au mai întâlnit o singură dată, dar nu în circuitul WTA, ci în ITF, în 2010, când Simona s-a impus cu 6-1, 6-3.

Chiar dacă pe hârtie este favorită în finala cu Timea Bacsinszky, elveţianca a demonstrat în semifinale că trebuie subestimată, când a învins-o pe Petra Kvitova, jucătoare clasată pe locul 4 WTA. Adversara Simonei se poate lăuda în cariera ei şi cu o victorie în faţa mult mai titratei Maria Şarapova, care până acum a învins-o pe Halep pe oriunde a prins-o (5 victorii are Şarapova în cele 5 meciuri jucate cu Halep în circuitul WTA). 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite