Lionel Messi, recompensat cu trofeul Gheata de Aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lionel Messi a mai doborât un record: a câştigat trofeul Gheata de Aur FOTO Mediafax
Lionel Messi a mai doborât un record: a câştigat trofeul Gheata de Aur FOTO Mediafax

Atacantul Barcelonei, Lionel Messi, a primit Gheata de Aur, trofeu acordat celui mai bun marcator din Europa. Argentinianul a marcat în sezonul 2011/2012 50 de goluri pentru echipa sa de club, în timp ce rivalul său, Cristiano Ronaldo, a reuşit să înscrie doar de 46 de ori pentru Real Madrid, clasându-se pe locul secund în clasamentul golgeterilor din Europa.

Lionel Messi a mai câştigat un duel de la distanţă cu Cristiano Ronaldo în lupta lor pentru cel mai bun jucător al lumii. Messi a primit Gheata de Aur pentru cele 50 de goluri marcate în tricoul Barcelonei în sezonul competiţional 2011/2012, spre deosebire de Cristiano Ronaldo, care a marcat 46 de goluri pentru Real Madrid.

Recordurile bătute de Leo Messi nu se opresc aici. Argentinianul a marcat în Primera Division cel de-al 300-lea gol al carierei de fotbalist profesionist. De asemenea, în 2012 Messi a punctat deja de 73 de ori în toate competiţiile, astfel încât mai are nevoie doar de două goluri pentru a bate recordul celebrului Pele, care a reuşit să înscrie de 75 de ori în 1959.

"Pentru mine este o mândrie să fiu atât de aproape de statisticile unei persoane atât de importante precum Pele. Scopul meu nu este să primesc premii, ci să mă apropii de Pele", a spus Messi în cadrul unei conferinţe de presă.

De menţionat este că argentinianul a mai primit trofeul Gheata de Aur şi în anul 2010.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite