Lei acasa, mielusei in deplasare

* Rapid Bucuresti a pierdut, cu scorul de 1-0, meciul disputat in deplasare, cu Otelul Galati, golul gazdelor fiind marcat de Victoras Iacob * "Cred ca in conjunctura actuala ne este greu sa mai vorbim de lupta pentru titlu, dar totusi pana la finalul campionatului mai sunt 21 de etape", a spus Razvan Lucescu


"Ma bucur pentru reusita din acest meci. Pentru mine, acest gol este si o revansa personala pentru ceea ce mi s-a intamplat la Rapid. Rapid m-a dat mult inapoi, a fost un regres plecarea mea de acolo, dar sper sa-mi revin. Am suferit si de aceea ma bucur atat de mult acum", a spus Victoras Iacob, autorul singurului gol al partidei Otelul Galati - Rapid Bucuresti. Desfasurat pe un teren denivelat unde abia gaseai portiuni cu iarba, meciul dintre cele doua combatante a semanat, in prima repriza, mai mult cu o partida de volei, in care fileul era reprezentat de mijlocasi si atacanti, iar fundasii au fost principalii protagonisti. Chiar si asa, gazdele ar fi putut lua conducerea pe tabela de marcaj in minutul 12, cand Danut Oprea nu a reusit sa profite de gafa lui Dolha, iar in faza imediat urmatoare, mingea trimisa cu capul de Iacob a fost scoasa de pe linia portii de Maftei. Rapidul lui Razvan Lucescu a replicat doar prin cateva driblinguri marca Aliuta si ceva sprinturi semnate de catre Daniel Niculae. La inceputul reprizei a doua, giulestenii au avut sansa lor de a se desprinde, dar Sabin Ilie, singur cu portarul Barbu, nu a gasit altceva mai bun de facut si l-a luat la tinta pe goalkeeper. In conditiile in care nici una dintre combatante nu a aratat cine stie ce fotbal, meciul se indrepta catre un egal alb, dar Iacob nu a fost de acord cu acest lucru. In minutul 78, Marginean a executat o lovitura libera de pe partea dreapta, iar Iacob a inscris cu latul. "Consider ca infrangerea este nemeritata, un rezultat de egalitate fiind echitabil. Din pacate, conditiile de joc au fost execrabile, terenul fiind aproape impracticabil. Cred ca in conjunctura actuala ne este greu sa mai vorbim de lupta pentru titlu, dar totusi pana la finalul campionatului mai sunt 21 de etape", a spus Lucescu Jr., in timp ce Sabin Ilie a acuzat arbitrajul partinitor al lui Corpodean. "Consider ca arbitrajul ne-a defavorizat pentru ca jucatorii galateni au faultat in dese randuri si arbitrul Corpodean nu i-a penalizat atunci cand trebuia. Am pierdut si pentru ca am jucat slab, iar ocaziile se razbuna. Noi am ratat, iar ei au marcat", a declarat Ilie. De partea cealalta, Sorin Cartu era in culmea fericirii. "Stiam ca ne asteapta un meci greu, dar e bine ca am reusit o victorie impotriva unui adversar foarte bun. Este a patra victorie obtinuta de Otelul cu scorul de 1-0, ceea ce inseamna ca am putea fi comparati cu o echipa italiana", a spus Cartu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: