Lecţie de viaţă, predată de Luis Enrique: Discurs emoţionant la trei luni după ce şi-a pierdut fiica de 9 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La finalul lunii august, lumea sportului a plâns alături de fostul mijlocaş spaniol, când s-a aflat că micuţa Xana a pierdut lupta cu cancerul osos.

Tragedia care a lovit familia lui Luis Enrique, una uriaşă, l-a transformat pe fostul fotbalist într-un om invizibil. 

Încă înainte de decesul fiicei sale, Luis Enrique a demisionat din funcţia de selecţioner al Spaniei. Se întâmpla în luna iunie, în condiţiile în care, oricum, tehnicianul de 49 de ani dispăruse din peisaj, după primul meci din preliminariile Euro 2020, 2-1 cu Norvegia. Apoi, în următoarele trei întâlniri, cu Malta (2-0), Insulele Feroe (4-1) şi Suedia (3-0), Luis Enrique a lăsat naţionala pe mâna secundului Roberto Moreno, pentru ca, ulterior, să renunţe la funcţia de selecţioner.

Fără Luis Enrqiue, Spania s-a calificat la pas pentru Euro 2020, însă şefii federaţiei au insistat ca fostul selecţioner să revină în funcţie. Ceea ce s-a şi întâmplat, însă cu preţul unui scandal cu Roberto Moreno, cel care a refuzat să redevină secund şi, drept urmare, a părăsit naţionala la o zi după meciul câştigat cu 5-0 în faţa României.

La conferinţa sa de prezentare, Luis Enrique a vorbit, în premieră, despre decesul fetiţei sale, dovedind o tărie incredibilă de caracter.

Ce a spus Luis Eneique?

*E o zi foarte importantă pentru mine şi pentru familia mea pentru că mă întorc acasă. Ştiu că atenţia mediatică poate fi centrată pe drama prin care am trecut.

*Mă simt foarte bine, sunt foarte mulţumit să revin într-un loc pe care îl cunosc perfect. Vom continua pe aceeaşi linie, sunt foarte nerăbdător şi dornic să avem rezultate bune în continuare.

*După tragedia trăită, mi-am dat rapid seama că îmi doresc să revin la viaţa de dinainte, să arăt familiei că viaţa merge mai departe.  

*Familia mea a fost şi e alături de mine. Am citit mult despre ce înseamnă boala asta (n.r. – cancer osos), despre ce înseamnă să pierzi pe cineva, despre cum să înfrunţi durerea. 

*Ştim că vom pierde oameni pe care îi iubim de-a lungul vieţii. E clar că ordinea firească nu e asta, să-ţi pierzi copilul, dar ştim că persoane dragi vor muri şi nu există o formulă matematică despre cum să înfrunţi durerea. Sunt mândru de forţa întregii mele familii.  

CITEŞTE ŞI:

Spania, în lacrimi: A murit fiica de doar 9 ani a lui Luis Enrique. A suferit de o boală incurabilă. Mesajul antrenorului

Lumea sportului plânge alături de Luis Enrique: Peste 40.000 de comentarii online şi reacţii de la Messi şi Nadal

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite