Larisa Iordache, revenire de senzaţie în elită: Povestea gimnastei care a fost poreclită „Noua Nadie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iordache

La Europenele de la Mersin (Turcia), echipa României a câştigat, sâmbătă, medalia de argint, după un şir lung de insuccese pe plan internaţional. În prim-planul acestei performanţe, s-a aflat o sportivă de 24 de ani, care a avut o carieră plină de momente dureroase.

Larisa Iordache, Daniela Trică, Antonia Duţă (Dinamo Bucureşti), Silviana Sfiringu şi Ioana Stanciulescu (Farul Constanţa) sunt cele cinci fete care au format echipa României la Europenele de la Mersin.

Lotul pregătit de Lăcrămioara şi Cristian Moldovan, Liliana Cosma, Nicolae Forminte, Florin Cotuţiu a reuşit o performanţă remarcabilă, obţinând locul 2, după Ucraina. Ungaria a completat podiumul European la concursul pe echipe.

În centrul atenţiei, după acest succes, s-a aflat Larisa Iordache. Iar asta pentru că revenirea sportivei de 24 de ani în lotul naţional are o poveste aparte. Bucureşteanca a fost nevoită să ia o pauză de trei ani de la competiţii, începând din 2017, din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile. De fapt, întreaga carieră a Larisei a fost marcată de probleme medicale.

A fost remarcată când mergea pe patine!

La fel ca toate fetele care se apucă de gimnastică, Larisa şi-a început cariera sportivă la o vârstă fragedă. La 4 ani şi jumătate, ea era deja legitimată la Clubul Sportiv Dinamo! Iar legătura ei cu acest sport a fost descrisă cel mai bine chiar de Larisa: „Gimnastica m-a ales pe mine, nu invers!“.

Această declaraţie a campioanei noastre are şi poveste interesantă. Iordache a fost remarcată de prima ei antrenoare de gimnastică, Mariana Câmpeanu-Silişteanu, în timp ce mergea pe role! „Cred că doamna antrenoare a fost impresionată de viteza şi de energia mea“, a povestit, la un moment dat, Larisa. Care s-a descurcat atât de bine în sala de gimnastică, încât, în 2008, deja făcea parte din lotul naţional de junioare.

De altfel, încă din 2010, de la prima ei participare la un concurs internaţional, Iordache, poreclită „Noua Nadie“, a obţinut rezultate foarte bune. La Europenele de la Birmingham, ea a contribuit la un loc 2 obţinut de echipa României. Iar la individual-compus, s-a clasat pe 3. Era evident că Larisa e gata să facă pasul spre senioare, ceea ce s-a şi întâmplat, în 2012.

Londra şi urcarea pe podiumul olimpic

La doar 16 ani, Larisa Iordache a avut şansa de a concura la o ediţie a Jocurilor Olimpice. Se întâmpla la Londra, acolo unde România a obţinut ultima mare performanţă olimpică. 

Aflată într-o echipă cu Diana Bulimar, Diana Chelaru, Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor, Larisa a urcat pe podium cu colegele sale, România obţinând medalia de bronz. Din păcate, întrecerea de la Londra a marcat şi începutul problemelor medicale pentru Larisa Iordache. Aceasta a concurat la Jocurile Olimpice, suferind de fasciită plantară. De aceea, a fost la doar 50% din potenţialul ei, după cum a admis antrenoarea Mariana Bitang. Tocmai de aceea, după proba olimpică, Iordache a fost nevoită să încheie anul competiţional.

2014, anul ei de glorie

După un 2013 în care a cucerit o medalie de bronz la Mondialele de la Antwerp (Belgia) şi trei medalii de argint la Europenele de la Moscova (Rusia), pentru Larisa Iordache avea să vină cel mai bun an din cariera ei!

Cu un total de şase medalii cucerite în 2014, la Campionatele Mondiale şi Europene, dintre care două de aur, Larisa a fost cea mai bună gimnastă a sezonului, pe plan internaţional!

Accidentările i-au oprit ascensiunea

Din păcate, după acel sezon competiţional de vis din 2014, uzura fizică şi-a pus amprenta pe cariera lui Iordache. 

În 2015, ea a fost nevoită să renunţe la etapele de Cupa Mondială, de la Doha (Qatar) şi Cottbus (Germania), întrucât s-a accidentat la gleznă. Ulterior, din acelaşi motiv, s-a retras şi la Europenele de la Montpellier (Franţa).

Iar problemele medicale ale Larisei au continuat cu un deget fracturat, în 2016. Fără Iordache, indisponibilă, lotul feminin a şi ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. În aceste condiţii, România a trimis o singură gimnastă la JO 2016, aceasta fiind Cătălina Ponor. Ea a fost însoţită de Larisa Iordache, rezerva ei.

Din păcate, anul 2017 avea să aducă cea mai gravă problemă medicală pentru Larisa, o accidentare la tendonul lui Ahile. Bucureşteanca s-a chinuit mult timp din acest motiv şi a fost trimisă la Viena (Austria) pentru operaţie. Abia în 2019, Iordache s-a convins că s-a refăcut sută la sută şi şi-a anunţat intenţia de a reveni în sala de gimnastică.

Din păcate, revenirea ei la un concurs, în octombrie 2020, a trebuit să fie amânată, după ce a fost diagnosticată cu COVID-19. Abia în noiembrie, românca a reuşit să concureze la Campionatele Naţionale, unde s-a clasat pe 4. 

Marea ei victorie a venit, sâmbătă, când s-a urcat pe podium cu echipa României, obţinând argintul la Europenele de la Mersin (Turcia).

39 de medalii a cucerit Larisa Iordache în cariera ei de până acum, dintre care 19 de aur.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite