La un pas de Jackpot: câţi bani va primi fiecare jucător al Astrei pentru o calificare în grupele Ligii Europa. Ce a spus preşedintele Dinu Gheorghe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giurgiuvenii vor încasa o sumă uriaşă, dacă îşi vor menţie avantajul luat după turul cu Lyon şi în partida retur. După victoria de joi seara, al doilea om din club a făcut o mărturisire sinceră.

Astra e la 90 de minute de o performanţă magnifică: eliminarea celor de la Lyon şi pătrunderea în grupele Ligii Europa. Această performanţă, dacă va fi realizată, va fi răsplătită generos de conducerea vicecampioanei României. Fiecare fotbalist al Astrei va încasa o primă de 20.000 de euro, dacă giurgiuvenii vor obţine calificarea, ceea ce nu s-a întâmplat cu CFR, spre exemplu, după victorii similare, în trecut.

Tocmai de aceea, după succesul obţinut pe „Stade Gerland“, preşedintele Dinu Gheorghe a invitat la calm. „A fost o victorie, ar fi una mare, dacă vom învinge şi la Giurgiu. Să fim însă cu picioarele pe pământ, încă n-am obţinut nimic, iar joia viitoare o să avem un meci mult mai dificil“, a declarat „Vamă“ la Digi Sport. El a recunoscut că nu spera la o victorie, mai ales după ce a văzut până la jumătatea reprizei secunde.

„N-am jucat rău nici în prima repriză, însă ne-am speriat puţin de numele celor de la Lyon. După pauză însă, am dominat meciul. La un moment dat, nu mai credeam în victorie, fiindcă ratam ocazie după ocazie. Ne-am bucurat în vestiar cu uşa închisă şi am convenit să jucăm la fel, joia viitoare, la Giurgiu. La Astra, încet încet să construieşte o echipă frumoasă. Avem un antrenor, Isăilă, care se impune în fotbalul românesc“, a încheiat Dinu Gheorghe.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite