La 45 de ani, o legendă a sportului a fost „aruncată la gunoi“: „Eu am încercat să sun, dar nu mi-a răspuns nimeni!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai mari hocheişti ai tuturor timpurilor, cehul Jaromir Jagr, s-a declarat extrem de mâhnit de comportamentul pe care l-a avut faţă de el clubul Florida Panthers.

Legendarul hocheist ceh Jaromir Jagr a împlinit 45 de ani în luna februarie, când a primit şi diverse semnale din partea conducerii că îşi va putea împlini visul de a juca încă un sezon, al 24-lea şi ultimul, în NHL. Totuşi, acum câteva zile a fost concediat printr-un mesaj sec. "A fost un privilegiu să avem o legendă în rândurile noastre. Nu pot să-i mulţumesc niciodată destul pentru ce a făcut pentru această echipă, dar este momentul să predăm ştafeta tinerilor", a afirmat managerul general al echipei din Florida, Dale Tallon.

Jagr a încheiat sezonul 2016-17 cu 16 goluri şi 30 de pase decisive şi a devenit al doilea cel mai prolific jucător din istoria NHL, cu 1914 puncte. Doar Wayne Gretzky se clasează mai bine, cu 2857 puncte.

Atacantul a câştigat Cupa Stanley de două ori cu Pittsburgh, unde a jucat din 1990 până în 2001. El a fost ales cel mai bun jucător din NHL în 1999. Jagr a mai jucat la Washington, New York Rangers, Philadelphia, Boston, Dallas, New Jersey, iar din 2015 juca la Florida. Alături de naţionala Cehiei, el a câştigat titlul olimpic în 1998 şi două titluri mondiale în 2005 şi 2010.  Jagr a subliniat, conform News.ro, că nu a primit nicio altă ofertă: "Peste tot văd că jucătorii fără contract primesc oferte de la 10-12 echipe. Pe mine nu m-a sunat nimeni, eu am încercat să sun, dar nu mi-a răspuns nimeni".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite