Şi, ca să fie mai clar şi mai îndesat, încă o dezvăluire: misticismul e subestimat. Iată de ce, joi seară, trei oameni bolboroseau în transă, la Liverpool, adeverind această sentinţă îndelung şi prosteşte ignorată. Fiecare, într-o postură oarecum nefirescă faţă de secolul pe care ne încăpăţînăm să-l jignim cu acuzaţia de modernitate.

Primul, ajuns în goană la centrul terenului, se holba cu un clipboard total inutil în mînă şi o căutătură de pacient trecut prin şocuri electrice aplicate de DJ-ul ospiciului. Omul care îşi muta privirea de la o tribună la alta, aşa cum te uiţi la fiara care te-a dat de-a dura în vis, e John Achterberg, are 45 de ani, şi-a plătit impozitele, e familist şi ispăşeşte ca antrenor de portari la Liverpool.

Nu departe de el, un personaj cu ochelari peste barbă şi zîmbet programat pînă la sfîrşitul lumii promova superstiţii, în faţa unui microfon ţinut cu mînă tremurată: ceva s-a întîmplat în tribune! De-acolo a venit tot! O simt! O aud! Faceţi cunoştinţă cu Jurgen Klopp, guru constructiv şi tartor optimist, antrenor la Liverpool şi Borussia Dortmund sau invers sau amîndouă.

Ceva mai încolo, un om mărunt, cu ochii încremeniţi de flama care i-a distrus echipa, vorbea, în faţa camerelor, convins că a plecat de pe Anfield şi a ajuns într-un teatru grec. S-a jucat Eschil şi Thomas Tuchel, antrenor al Borussiei, s-a trezit preot prezicător de tragedii. Cităm: logica nu are sens, nimeni şi nimic nu pot explica misterul din teren, pentru că aşa a fost scris.

Buna seara, simpatici slujitori ai raţiunii! Ne aflăm la Liverpool, pe Anfield, în minutul 96 al marelui şi indecentului scandal filozofic Liverpool - Borussia Dortmund.

Povestea e scurtă, ca un pumn care loveşte în plină figură şi trimite la podea regulile prea bunului simţ. Borussia intră în teren şi, după 10 minute de umilire aplicată şprinţar, conduce cu 2-0. Ei şi? Tribunele cîntă mai departe, pentru că sînt cel mai puternic monument coral al lumii şi sînt cunsocute sub numele care face să tremure inimi şi adversari: The Kop. Ce nume! De la o nenorocită de colină sud-africană în care şi-au săpat mormîntul soldaţi englezi surprinşi acum 100 de ani de fermieri buri răculaţi împotriva Coroanei.

După mai puţin de o oră, Borussia adînceşte cuţitul în rană. E 3-1 şi  calificarea e pierdută. Ei şi? Tribuna cîntă mai departe, pentru că The Kop ştie ceva. Ştie să conjure miracole şi să le pună la picioarele echipei pe care o conduce de deasupra antrenorilor şi a directorilor de club. Zis şi cîntat şi făcut! După 30 de minute, Liverpool egalează. Ei şi? The Kop cîntă mai departe. Vrea mai mult! Vrea numărul cîştigător al tuturor loteriilor reunite ale lumii. Şi numărul vine! În ultima secundă de joc. O lovitură de cap se duce sfîşietor în gol şi e urmată de un infarct universal. De la  antrenori la comentatori şi de la fizicieni siguri pe ei la dramaturgi încremeniţi în offside, toată lumea cade excalmînd: nu se poate! Doar Kop rămîne în picioare şi cîntă. Ce cîntă? Asta e o poveste intim populară, o lălăială lăcrimoasă şi pătrunzătoare, în genul romanţelor de tavernă care se transmit din tată fără noroc în fiu moştenitor de nenoroc.

Kop cîntă You’ll Never Walk Alone! N-o să te lăsăm singur! Prin 1940, cîntecele unui muzical de  Broadway ajungeau la Liverpool. Oraş de proletari clasici, pe jumătate irlandezi, pe jumătate catolici, în întregime convinşi că viaţa înseamnă să ai cu ce să te îmbraci duminică şi să îţi poţi ajuta vecinii. Liverpool şi You’ll Never Walk Alone! au făcut joncţiunea. În 1963, acest cîntec sentimental şi ostil la stil a ajuns pe mina generaţiei beat. Gerry & The Pacemakers, unul dintre grupurile locale care au pregătit The Beatles şi ar fi devenit faimoase în lipsa lor, preia cîntecul şi îl urcă în fruntea topurilor. Liverpool şi sentimentul frăţiei nevoiaşe se alegeau cu un imn. The Kop mai cîntă un timp, She Loves You al lui The Beatles, apoi se fixează de-a dreptul mistic pe You’ll Never Walk Alone! Asta se cîntă indiferent de scor, vreme şi adversar.

A cîştigat The Kop meciul cu logica şi cu Borussia Dortmund? Să nu fim meschini! The Kop e mai presus de asta. The Kop lucrează cu sufletul clientului. Arta jocului e treaba antrenorului iar, dacă antrenorul înţelege că e agentul unei stări de spirit, cu atît mai bine. De-abia aici şi în mică parte, nebunia de pe Anfield are explicaţii inteligibile.

Klopp a semnat compoziţia dictată de Kop. 

Jurgen Klopp e un professor de echipe pre-comerciale, cu etică locală fixată de muncă, sufertaşe, greve şi schimburi în fabrică. Plecînd în 2015 de la Dortmund, Klopp a schimbat clubul, dar a păstrat mediul. Liverpool şi Borussia Dortmund sînt cele două mari puteri ale fotbalului de cartier european. Newcastle şi Bilbao stau pe-aproape, dar nu au coerenţa mitologică care dă The Kop şi Sudtribune - marile galerii de la Liverpool şi Dortmund. Venind în Anglia, Klopp a rămas, de fapt, acasă şi a transformat Liverpool în doar şase luni. Echipa care centra şi în somn fără să ştie pe cine caută a învăţat să preseze înainte ca fundaşii adverşi să respire şi să plece pe contre ca un tsunami controlat. Joi seară, pe Anfield, Borussia s-a izbit de o oglindă în care a găsit propria imagine.

Demonstraţia e încheiată. Există, încă, fotbal direct, necugetat de direct. Există, în continuare, credinţa după care nimic nu e definitiv sau insurmontabil. Liverpool şi Borussia au arătat, împreună, cum se joacă acest joc liber de cinism italian şi savantlîc barcelonez. Klopp a semnat compoziţia dictată de Kop.