Keşeru, interviu demn de Dosarele X: „Stăm bine, am fost solizi, n-am pierdut mingi uşor“. De ce i-a fost frică

Keşeru, interviu demn de Dosarele X: „Stăm bine, am fost solizi, n-am pierdut mingi uşor“. De ce i-a fost frică

Claudiu Keşeru a fost integralist la Oslo şi eroul tricolorilor cu cele două goluri ale sale, însă pare că a văzut alt meci contra Norvegiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Când toată lumea, în frunte cu selecţionerul Cosmin Contra, admite că România a jucat slab la Oslo, a comis multe greşeli şi a avut noroc că a obţinut un punct, vine interviul incredibil acordat de Claudiu Keşeru la Pro TV, unul demn de Dosarele X.
 
Ce a spus Claudiu Keşeru?
 
*Mi s-a părut că am fost solizi, n-am pierdut mingi uşor. 
 
*Am luat acele două goluri şi a fost nevoie de acea reacţie incredibilă a întregului lot. Toţi oamenii de pe bancă transmiteau o energie incredibilă şi am simţit din plin acest lucru.
 
*Mi-era frică să nu fie VAR la golul de 2-2, mă gândeam dacă e VAR, dacă nu e VAR (n.r. - era o fază suspectă de ofsaid). Nici nu ştiam. A fost o senzaţie unică, am uitat de orice efort. 
 
*Nu mi s-a părut că am fost inferiori, astfel încât să pierdem cu 2-0. Am demonstrat încă o dată ce ambiţie are acest lot condus de acest antrenor care ne inspiră. 
 
*Am crezut de fiecare dată în egalare. În viaţă există mereu o balanţă. N-a intrat cu Suedia, a intrat acum cu Norvegia. În cazul unei victorii, stăteam extraordinar, iar în cazul unui egal stăm bine.
 
Grupa F
 
Vineri
 
Norvegia - România 2-2
 
Suedia - Malta 3-0
 
Insulele Feroe - Spania 1-4
 
Clasament
1. Spania 9 puncte
2. Suedia 7p
3. România 4p
4. Malta 3p
5. Norvegia 2p
6. Insuelel Feroe 0p
 
*Primele două clasate ajung la Euro 2020
 
Următoarea etapă (10 iunie):
 
Spania - Suedia 21.45
Malta - România 21.45 (Pro TV)
Insulele Feroe - Norvegia 21.45
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările