K1: Ghiță va lupta cu turcul Gokhan Saki

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Ghita
Daniel Ghita

În urma tragerii la sorți a piramidei din marea finală K1 care va avea loc în Japonia, la 11 decembrie, Daniel Ghiță va lupta în sferturile de finală cu turcul Gokhan Saki. Ghiță este primul român care atinge marea finală K1.

Ghiță a fost cel care l-a ales pe Saki, fiind cel care a extras bila cu numărul 2, fiind astfel al doilea luptător care și-a decis locul în sferturi. Mai departe Ghiță și-a ales poziția F, ordinea în care au fost extrase bilele fiind determinată de durata luptelor din semifinale.

Gokhan Saki s-a calificat în finala de 8 învingându-l pe Freddy Kemayo în prima rundă prin KO. Turcul are un palmares impresionant cu 71 de victorii dintre care 52 înainte de limită (KO sau TKO) și 13 înfrângeri.

"Sunt bucuros de lupta cu Daniel Ghiță, e un luptător foarte bun, tehnic", a spus Saki după tragerea la sorți.

"Sunt fericit că sunt aici și cred că am un oponent bun și tehnic și am vrut să mă lupt cu el. Când va veni momentul duelului vom vedea ce va fi", a declarat și Ghiță.

Iată programul complet al Final 8:
Primul sfert: Mighty Mo - Peter Aerts
Al doilea sfert: Semmy Schilt - Kyotaro
Al treilea sfert: Gokhan Saki - Daniel Ghiță
Al patrulea sfert: Alistair Overeem - Tyron Spong

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite