Juliano Spadacio: „Românii îţi zic una în faţă, alta fac pe la spate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A venit la Bucureşti hotărât să-l vadă pe Hagi, dar, în schimb, l-a cunoscut pe Gigi Becali. „Adevărul“ îţi prezintă un altfel de interviu cu cel mai bun mijlocaş din Giuleşti. Ospitalitate românească: la primul contact cu colegii de la Rapid, Juliano Spadacio a fost învăţat cum să înjure.

„Adevărul": Ce ştiai despre România înainte să semnezi cu Rapid?

Juliano Spadacio: Întotdeauna mi-a plăcut Hagi. L‑am văzut prima oară la Cupa Mondială din 1994 şi mi s-a părut excepţional. Iar când am decis să vin să joc în România, primul lucru la care m-am gândit a fost că o să-l întâlnesc pe Hagi. Până acum nu s-a întâmplat, dar sper să mă văd faţă în faţă cu el într-o zi.

Care au fost primele cuvinte pe care le-ai învăţat la noi?

Nu pot să spun acum, că după aia o să citească lumea prostii (râde). Oricum, aşa multe înjurături ca la voi în România nu am auzit nicăieri. Să înjur am învăţat prima oară, apoi chestii de genul „Ce faci?".

Ce nu-ţi place la români?

Ipocrizia! Am întâlnit foarte mulţi oameni la voi care spun una în faţă, iar alta fac pe la spate.

Te-ai adaptat la viaţa din Bucureşti?

Da, mă simt foarte bine aici, altfel aş fi plecat. Mă deranjează un pic traficul de la voi, dar să ştiţi că la São Paolo e mult mai rău. Voi oricum aveţi foarte multe spaţii verzi şi sunteţi de admirat pentru asta. Eu merg mereu în parcuri cu fetiţa mea Pamela. Nu agreez localurile sau barurile.

Ce locuri ai vizitat în România?

Am fost vara asta la Mamaia. Seamănă cu Copacabana, dar, spre deosebire de Brazilia, la voi lumea nu prea joacă fotbal pe plajă.

Mâncarea ta preferată care este?

La început nu prea îmi plăcea nimic de aici. Micii mi se păreau greţoşi, dar m-am obişnuit şi acum mănânc fără probleme şi sarmale, şi ciorbe de toate felurile.

Cea mai simpatică vedetă din România?

Am voie să spun din fotbal? Atunci, Gigi Becali.

Legat de Rapid, cum ţi se pare situaţia asta cu Rui Duarte?

Nu e bine pentru noi că nu se întoarce. E problema lui George Copos şi a lui Dinu Gheorghe, dar sper să-şi rezolve toate aceste neînţelegeri şi Rui să revină la antrenamente. Trebuie să înţeleagă că pentru el, ca fotbalist, e bine să joace, să se pregătească. Dacă nu se întoarce, îşi face singur rău.

Crezi că Rapid poate prinde Liga Europa în acest sezon?

Trebuie să jucăm în cupele europene! Acesta e un motiv pentru care am ales Rapid. Când am venit aici mi s-a spus că acesta e un club care joacă an de an în Europa. Din păcate, au fost probleme şi nu ne-am atins obiectivul de fiecare dată.În acest sezon însă trebuie să ne clasăm sus. Ne aşteaptă meciuri importante şi urmează un retur de foc, noi trebuie să fim uniţi şi să ne îndeplinim obiectivul. 

Inedit despre Spadacio

- Ascultă muzică samba şi pagode.
- Este suporter înfocat al lui Santos.
- Nu-i plac cluburile de noapte.
- Este înnebunit după lasagna.
- Are tatuat pe corp numele fetiţei, al soţiei, dar şi ale lui May (mama) şi Tay (tata).

Colegii îi spun „Mickey Mouse"

În România, Juliano Spadacio a căpătat şi o poreclă inedită. Colegii îi spun Mickey Mouse, după celebrul personaj de desene animate. „Nu are de ce să mă deranjeze. Trebuie să glumeşti cu colegii, şi  apoi cu toţii avem porecle", spune jucătorul. În Portugalia, Spadacio avea o altă poreclă. Având în vedere că este destul de tehnic şi rapid i se spunea „Maşinuţă".

Urmărit de Lucescu jr, adus de Peseiro

Primul care a pus ochii pe Spadacio a fost Răzvan Lucescu, în perioada în care antrena în Giuleşti. Totuşi, cel care l-a adus la Rapid a fost Jose Peseiro (foto). În vara lui 2008, Taher şi Copos au plătit pentru mijlocaşul brazilian 1,5 milioane de euro, el fiind adus de la Nacional Madeira. Spadacio a marcat în primul sezon la Rapid 16 goluri în 33 de partide. În al doilea an, mijlocaşul a marcat doar trei goluri, dar a fost nelipsit de pe teren, cu 33 de apariţii bifate.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite