Jucătorii lui Şahtior Karagandî au sacrificat o oaie înaintea meciului cu Celtic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şahtior Karagandî, prima echipă din Kazahstan care a ajuns în play-off-ul Ligii Campionilor, vrea să-şi continue parcursul excelent de până acum în cupele europene. Iar pentru asta apelează la orice ajutor posibil. Chiar şi la cel al superstiţiilor şi al tradiţiilor.

După ce-au reuşit „bomba“ în al doilea tur preliminar, când i-au eliminat pe bieloruşii de la BATE, kazahii au scos în manşa următoare gruparea albaneză Skënderbeu Korçë. 

Două victime surprinzătoare, ţinând cont de statutul clar de outsider pe care l-au avut cei de la Şahtior. 

Următorul adversar, Celtic, este mult mai dificil, dar kazahii n-au de gând să se prezinte în faţa scoţienilor precum „mielul la tăiere“. 

Presa scoţiană susţine că ieri, la antrenamentul oficial dinaintea partidei cu Celtic, la stadionul din Astana unde are loc meciul de astăzi, a fost sacrificată o oaie. 

Un gest pe care staff-ul şi jucătorii lui Şahtior l-ar fi făcut cu regularitate, înainte de fiecare partidă din cupele europene, de pe teren propriu. 

„E o tradiţie de-a noastră şi nu vreau să spun prea multe. Nu aş vrea să dau detalii“, le-a răspuns antrenorul lui Şahtior, Victor Kumikov, jurnaliştilor scoţieni.

Meciul tur dintre Şahtior Karagandî şi Celtic se dispută astăzi, la Astana (ora 18.00, ora României). Manşa secundă are loc pe 28 august la Glasgow. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite