Jocurile Olimpice, baschet 3x3: România a obţinut prima victorie în competiţie, 22-14, cu Mongolia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jocurile Olimpice Tokyo FOTO Shutterstock
Jocurile Olimpice Tokyo FOTO Shutterstock

Naţionala feminină de baschet 3x3 a României, participantă în premieră la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a obţinut, luni, prima victorie din competiţie, scor 22-14, cu Mongolia, în a cincea partidă.

Punctele au fost marcate pentru România de Mărginean 7, Ursu 7, Cuic 5, Stoenescu 3, conform news.ro.

Tricolorele au înregistrat eşecuri în primele dispute, 10-21 cu China, 8-20 cu Japonia, 14-22 cu Italia şi 11-22 cu SUA.

În ultimele partide, România va întâlni luni Rusia, respectiv marţi Franţa.

Sferturile de finală vor avea loc în 27 iulie, iar semifinalele şi finala competiţiei sunt programate în 28 iulie.

Baschetul românesc a mai avut o singură reprezentare olimpică, la ediţia din 1952, când naţionala masculină a evoluat în turneul preliminar al JO de la Helsinki, ratând calificarea pe tabloul principal.

Disciplina baschet 3x3 apare pentru prima dată în programul olimpic la ediţia din acest an, de la Tokyo, iar naţionala feminină a României se află printre cele opt participante.

România participă la JO de la Tokyo (23 iulie-8 august) cu 101 de sportivi, 46 la feminin, 55 la masculin, la 17 discipline sportive, adică înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet 3x3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box, scrimă, triatlon, judo, tir cu arcul şi tenis.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite