Joan Laporta, fost preşedinte al Barcelonei, a dezvăluit că i-a dorit pe Contra şi Chivu pe „Camp Nou“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joan Laporta, pe vremea când era preşedintele Barcelonei, iar antrenor era Pep Guardiola
Joan Laporta, pe vremea când era preşedintele Barcelonei, iar antrenor era Pep Guardiola

Fostul preşedinte al Barcelonei, care a vizitat recent România, a dezvăluit că în trecut, pe vremea când conducea echipa catalană, i-a dorit pe "Camp Nou" pe fundaşii români Cristi Chivu şi Cosmin Contra.

Joan Laporta a fost prezent în România, unde a vizitat câteva mănăstiri din Bucovina. Cu acest prilej, fostul preşedinte al Barcelonei a sosit şi la Bucureşti, unde a avut timp să acorde un interviu pentru Digi Sport. Laporta a vorbit despre câţiva jucători români care au jucat sau ar fi putut juca pentru formaţia catalană.

"De Gică Hagi îmi aduc aminte pentru că a dat acel gol de la jumătatea terenului. A stat puţin la Barcelona, dar în perioada în care a stat a încântat fanii. Popescu a stat mai mult şi era un jucător iubit de suporteri, face parte din istoria noastră modernă. Când eram preşedinte, m-am gândit la Chivu pentru că aveam nevoie de un fundaş ca el. Când am avut nevoie de un fundaş dreapta, ne-am gândit la Cosmin Contra", a spus Laporta.

Fostul şef al Barcelonei nu a exclus posibilitatea să revină pe "Nou Camp" mai devreme sau mai târziu, vorbind cu regret de echipa pe care a construit-o alături de Pep Guardiola. "Voi decide la momentul potrivit dacă voi mai candida la preşedinţia Barcei. A fost demolat tot ce am construit noi, alegerile ar trebui să aibă loc în iunie 2016. Există o stare rea în club în acest moment. Voi anunţa la momentul potrivit, nu e atât de simplu să dau un răspuns", a conchis ibericul.

12 trofee a câştigat Barcelona cu Laporta preşedinte: patru titluri în Spania (2004-05, 2005-06, 2008-09, 2009-10), o cupă a Regelui (2008-09), trei supercupe ale Spaniei (2005, 2006, 2009), două Ligi ale Campionilor (2005-06, 2008-09), o superucupă a Europei (2009) şi un campionat mondial al cluburilor (2009).

Joan Laporta: Am de gând să revin în România, dacă voi avea oportunitatea
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite