Joacă pentru nepot!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ îţi prezintă povestea lui Sare Bakary, un altfel de străin venit în Liga I.Ivorianul nu-şi risipeşte banii în cluburi, ci îi trimite familiei în Coasta de Fildeş. Adus gratis, mijlocaşul trage cu dinţii la antrenamente fiindcă întreţine familia sa, dar şi pe cea a fratelui cel mare.

La doar 20 de ani, Sare Bakary are responsabilităţi mari. De când a plecat de acasă să câştige bani din fotbal, el este principala sursă de venit a familiei sale. Sare a avut grijă ca, indiferent de echipa la care a activat, să obţină un contract care să-i permită să le trimită bani celor dragi. Lunar, mijlocaşul ivorian, internaţional olimpic, se preocupă ca părinţii săi să primească diferite sume care să le asigure un trai decent în Coasta de Fildeş.

I-a impresionat pe şefii clujenilor

Dincolo de asta, noua achiziţie a CFR-ului nu-şi uită nici fratele cel mare, căsătorit şi care, de un an, a devenit tătic. Sare este înnebunit după nepoţelul său, care a primit şi prenumele fotbalistului din Gruia.

„Îl iubesc enorm. E ca şi cum ar fi al meu", a spus Bakary despre bebeluşul căruia îi trimite de câte ori poate diferite cadouri, hăinuţe şi jucării. „Sare e un băiat extraordinar. Ca fotbalist, l-am urmărit de mult timp, ca om l-am cunoscut de curând, însă este impresionant ce face pentru familia lui", a povestit preşedintele campioanei, Iuliu Mureşan.

S-a sfătuit cu Traore

Fotbalistul ivorian este coleg la naţionala olimpică cu fostul atacant al CFR-ului, Lacina Traore, şi a jucat o perioadă şi cu Ousmane Viera, acum la Pandurii Târgu-Jiu. Clujenii au apelat la ajutorul lui Traore pentru a-l convinge pe Sare să vină în Gruia.

„De doi ani l-am monitorizat, dar nu am reuşit să-l luăm decât acum. Sunt convins că şi Traore a pus o vorbă bună", a precizat Mureşan. Bakary nu este singurul ivorian de la CFR, echipa îi mai are în componenţă şi pe Emmanuel Kone şi pe Flavien Tamou.

Nicoară, titular. „Kape", rezervă

Mijlocaşul Viorel Nicoară are şanse mari să debuteze în tricoul CFR-ului în meciul de mâine. „Nu îl văd aşa sensibil, cum poate sunt alţii. Probabil va evolua contra fostei sale echipe", a spus antrenorul campioanei, Alin Minteuan, despre fotbalistul care în tur a evoluat pentru Victoria Brăneşti. Grecul Kapetaos, transferat şi el de CFR în aceasta iarnă, nu va începe partida ca titular, însă este posibil să intre pe parcursul meciului.

130 de mii de euro pe an este salariul ivorianului Sare Bakary la CFR Cluj.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite