JO 2020 Tokyo, fotbal: Rădoi, explicaţiile dezastrului din meciul cu Coreea de Sud: „O lecţie de fotbal, o umilinţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radoi

România a pierdut al doilea meci din cadrul Grupei B a turneului olimpic 4-0 cu Coreea de Sud, după ce tricolorii au jucat a două repriză în inferioritate numerică.

Selecţionerul Mirel Rădoi a vorbit imediat după meci despre deziluzia rezultatului final şi consideră că echipa sa primit o lecţie de fotbal.

"Cele două greşeli personale, cartonaşul roşu, în primul rând şi, după aceea, autogolul au cântărit cel mai mult în acest meci. Ne-a fost predată o lecţie de fotbal, o lecţie de mentalitate. Până la urmă am jucat două meciuri pentru o finală, al treilea, aşa că nu avem altceva de făcut decât să mergem şi să câştigăm ultima partidă. Sunt foarte multe echipe care au câştigat prima partidă din grupă şi după nu s-au calificat mai departe. Sper să nu fie rândul nostru, sper să fie încă o reuşită a naţionalei României, important este că am ajuns... Indiferent ce se întâmpla în seara asta, tot meciul cu Noua Zeelandă putea să fie decisiv. Din punctul ăsta de vedere, am vrut o finală, o avem. Va trebuie să schimbăm câteva lucruri din mers  cred că cea mai importantă problemă este cea din punct de vedere fizic, să recuperăm jucătorii cât mai repede. Din punct de vedere psihologic îi vom remonta pe jucători, va trebui să vedem cât de repede îi putem remonta din punct de vedere fizic. Aici este marea noastră problemă, dar nu avem ce să facem, trebuie să mergem în continuare pozitivi, chiar dacă rezultatul din seara asta nu arată aşa ceva. Am suferit o lecţie de fotbal, o lecţie de mentalitate, o umilinţă în seara asta. Trebuie să vedem cum facem să trecem cât mai repede peste asta, dar din punct de vdere psihologic sunt sigur că o să trecem. Va trebui să recuperăm jucătorii cât mai repede, să facem o evaluare a celor care pot juca această finală", a declarat Mirel Rădoi, la TVR1, citat de news.ro. 

În ciuda eşecului la scor, România poate ajunge încă în sferturile de finală, o victorie în ultimul meci, cu Noua Zeelandă, garantând tricolorilor ocuparea unuia dintre primele două locuri în grupă. Un rezultat de egalitate ne va trimite 100% acasă.

Citeşte şi: JO 2020 Tokyo, fotbal: România, pulverizată de Coreea! Cum arată clasamentul grupei şi şansele la calificare

JO, Clasamentul Grupei B: 

1. Coreea de Sud   2 1 0 1 4-1 3p

2. Honduras           2 1 0 1 3-3 3p

3. Noua Zeelandă  2 1 0 1 3-3 3p

4. România            2 1 0 1 1-4 3p

*primele două echipe se califică în sferturile de finală.

Rezultatele şi programul meciurlor din grupa României 

Joi, 22 iulie

Noua Zeelandă - Coreea de Sud 1-0

România - Honduras 1-0

Duminică, 25 iulie

Noua Zeelandă – Honduras 2-3

România – Coreea de Sud 0-4

Miercuri, 28 iulie

România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo) 11:30, ora României

Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite