JO 2020 Tokyo, scrimă: Nu ştim să pierdem! Val de scuze, la fel ca JO 2016, după eşecul Ana Mariei Popescu

Jocurile Olimpice sunt despre fair-play. Şi despre respect faţă de un adversar care a fost mai bun. Uneori, uităm aceste amănune foarte importante.

Ana Maria Popescu (36 de ani) a ratat visul ei de a câştiga medalia de aur, la ultima ei participare la Jocurile Olimpice. Chiar şi aşa, „Brânzică“ rămâne cu un palmares excelent, cu trei medalii olimpice (argint la individual, la JO 2008 şi la JO 2020, plus aur cu echipa feminină, la JO 2016).

Din păcate, la ultimele două ediţii ale Jocurilor Olimpice, înfrângerile Ana Mariei, la individual, au fost urmate de nişte declaraţii ciudate. 

Mai întâi, la Rio de Janeiro, la JO 2016, chiar sportiva din România a avut nişte explicaţii bizare pentru eliminarea suferită, în 16-imi, cu Choi Injeong (Coreea de Sud), scor 8-15. Atunci, în dialog cu Cătălin Tolontan, „Brânzică“ a tunat şi a fulgerat: „După mine, ăsta nu e stil. Ele (n.r. - sud-coreencele) nu fac scrimă. Pentru că atunci când lupt cu ele, am senzaţia că nu există soluţie. Nu mă scuz, înţelegeţi ce vreau să spun. La altele, mai găseşti o portiţă. Dar la coreence totul e închis. Şi-a închis uşile, ferestrele şi şi-a pus şi lacăt“.

Astăzi, după o altă finală olimpică pierdută, a doua după cea din 2008, au curs declaraţii virulente din partea oamenilor din anturajul Ana Mariei. Preşedintele Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a pus la îndoială modul în care a câştigat chinezoaica, pentru ca apoi mama Ana Mariei să zică, răspicat, că adversara fiicei sale n-a fost cu nimic mai bun, comparativ cu „Brânzică“.

Ce s-a spus, la TVR 1, după finala pierdută de Ana Maria Popescu?

*Mihai Covaliu (preşedinte COSR): S-a ajuns la această tuşă de aur, iar în spadă e extrem de mic timpul de lovire. Cred că Ana a lovit, dar chinezoaica a fost puţin mai rapidă decât Ana. A avut o zi extradordinară, a fost incredibilă, a făcut tot ce a putut. A tras extraordinar în finală. A pierdut la această tuşă pe care nici nu ştiu cum s-o numesc, nici nu ar trebui să existe. E o tuşă pe care o poţi da sau o poţi primi. A fost a chinezoaicei. Să ne bucurăm. E medalie de argint. A spart gheaţa şi sperăm ca de mâine să vină şi alte medalii pentru România. Fiecare asalt l-a gestionat foarte bine Ana. L-a controlat. A făcut paşii cu calm, cu hotărâre. Aici, nivelul e extrem de ridicat. Se cunoşteau foarte bine amândouă. Sunt două sportive extraordinare, tehnice, foarte bine pregătite. Diferenţa s-a făcut la o tuşă. Să înţelegem clar. Nu putem ajunge aici fără muncă. Ana e vârful muntelui, e munca întregului sistem. Ana nu putea ajunge aici singură. Avem nevoie de continuitate, de susţinere. Fiecare zi ne ajută să fim aici. E un argint strălucitor cât un aur. Sunt multe sacrificii. Merită tot acest efort, pentru că e satisfacţia şi împlinirea muncii tale de o viaţă, a susţinerii tuturor celor care au contribuit la acest succes. Ana, extraordinară, fantastică, incredibilă.

*Maria Brânză (mama sportivei): N-am plâns, dar mai e timp, că nu s-a terminat ziua. Nu dorm de ieri dimineaţă, pentru că azi-noapte mi-a fost frică să adorm să nu-l ratez pe Iulică (n.r - Iulian Teodosiu, locul 16 în prova individuală de sabie), apoi pe Ana. Din aproape în aproape, am ajuns la finala de acum. Pentru mine, prioritatea e exact ca la lovitura de la 11 metri. Era un vis frumos al ei, al nostru, dar azi s-a întâmplat să fie aşa. N-am ce să-i reproşez, a luptat, dar să recunoaştem: chinezoaica a avut puţină şansă, n-a fost mai bună. Acum şi-a dorit prea mult această medalie de aur. Vă daţi seama că sunt cinci Jocuri Olimpice la care a participat şi pentru ea ar fi însemnat foarte mult, dar asta e, n-am ce să zic.