JO 2020. Popovici, după eşecul de la 50 de metri: „Degeaba dai din mâini tare, ca un câine turbat, dacă nu scoţi ceva din asta”. Ce planuri de viitor are

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Popovici

La finalul cursei în care a ratat calificarea în semifinalele probei de 50 de metri liber, înotătorul de doar 16 ani a făcut o analiză a evoluţiei sale la aceste Jocuri Olimpice şi a vorbit despre perspectivele sale pe plan sportiv.

David Popovici şi-a încheiat evoluţiile la această ediţie a Jocurilor Olimpice. El a ocupat un loc 4 în finala probei de 200 de metri liber şi poziţia a 7-a la 100 metri liber, pentru ca în proba de 50 de metri să nu prindă nici măcar semifinalelele.

La scurt timp după terminarea cursei din seriile probei de 50 de metri liber, David a declarat că este mulţumit de evoluţiile sale la Tokyo şi a dezvăluit planurile pe care le are pentru viitor. 

„E puţin diferit, e un alt stil de înot. Trebuie să te antrenezi la alte chestii, să fii mai bun la alte chestii. Momentan, sunt mai bun la înotul puţin mai lung şi mai de anduranţă. Dar o să fiu mai bun şi la 50. Explozia e una dintre calităţile principale pe care trebuie să le ai în proba de 50 metri, dar cred că cel mai important e să menţii viteză şi să ai control asupra ei. Degeaba dai din mâini tare, ca un câine turbat, dacă nu scoţi ceva din asta.

Cred că eram obosit, dar nu mi-am dat seama. Nu am simţit, creierul meu nu a înregistrat asta. Poate s-au simţit oboseala şi presiunea. Eu m-am simţit bine, dar îşi spun şi ele cuvântul. Rămân cu extrem de multă experienţă şi cu, probabil, cel mai frumos concurs la care am fost. Aştept cu nerăbdare următoarele Jocuri şi nu numai. Dar eu şi antrenorii aveam planuri măreţe. Eu şi antrenorii mei vrem să revoluţionăm înotul. Avem timp, răbdare şi pasiune. Dar mă opresc aici. După vorbe trebuie să demonstrezi treaba asta", a declarat Popovici pentru gsp.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite