JO 2020 Tokyo, înot: „L'Equipe“ îl remarcă pe fenomenalul Popovici. Ce au scris francezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Popovici
David Popovici

Românul de doar 16 ani, aflat la prima participare la Jocurile Olimpice, a lăsat o impresie excelentă, la cursa de marţi dimineaţă. Şi atenţie: David poate cuceri o medalie, încă de la această ediţie a Jocurilor! Pentru că urmează să concureze şi în proba sa preferată: 100 de metri liber.

David Popovici a făcut o cursă excelentă, în finala probei de 200 de metri liber, terminând pe locul 4, la doar două sutimi de podium! 

E un rezultat remarcabil pentru un puşti de doar 16 ani. Şi tocmai de aceea, prestigiosul ziar francez, „L'Equipe“, a subliniat evoluţia românului, deşi acesta n-a prins podiumul.

„Fenomenul din România, David Popovici, care are doar 16 ani, a terminat pe locul 4 în finală. Popovici l-a depăşit pe campionul european Martin Malyutin. Hwang Sunwoo a avut un start foarte bun în cursă, dar a terminat pe locul 7 după ce a fost depăşit pe final“, au scris jurnaliştii francezi.

Proba de 200 de metri liber, finala

1. Tom Dean (Marea Britanie)- 1:44:22

2. Duncan Scott (Marea Britanie) - 1:44:26

3. Fernando Scheffer (Brazilia) - 1:44:66

4. David Popovici (România) - 1:44:68

5. Martin Malyutin (Comitetul Olimpic Rus) - 1:45:01

6. Kieran Smith (SUA) - 1:45:12

7. Hwang Sunwoo (Coreea de Sud) - 1:45:26

8. Danas Rapsys (Lituania) - 1:45:78

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite