JO 2020 Tokyo, canotaj: Declaraţia zilei după argintul băieţilor! Ce s-a spus, în faţa microfoanelor

JO 2020 Tokyo, canotaj: Declaraţia zilei după argintul băieţilor! Ce s-a spus, în faţa microfoanelor

Au început să curgă medaliile şi pentru România, la Jocurile Olimpice de la Tokyo! După trei zile de „secetă“, noaptea de marţi spre miercuri, ne-a adus numai veşti bune.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iar asta pentru că, mai întâi, Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar au luat aurul, la dublu vâsle, după cum „Adevărul“ a scris aici, pentru ca apoi barca masculină de patru rame fără cârmaci, cu Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari să aducă argintul, la patru rame masculin. 
 
Românii au făcut o finală magistrală şi au terminat pe 2, după Australia, însă înaintea Italiei şi Marii Britanii. După terminarea cursei, ei au acordat un interviu pentru Marian Ursescu, trimisul „Gazetei Sporturilor“ la Tokyo, în care şi-au analizat performanţa de la JO 2020.
 
Ce au spus vicecampionii olimpici de la patru rame?
 
*Ştefan Constantin Berariu: Chiar a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Mă bucur că am obţinut această medalie. Am muncit foarte mult pentru ea. Sper ca, la Paris (n.r. - la JO 2024), să luăm medalia de aur. Noi ne înţelegem din priviri, ne simţim unul pe celălalt. Ştim când trebuie să atacăm. Pentru această medalie aveam speranţe, pentru că nu ştii la ce să te aştepţi de la noi. Suntem imprevizibili. Pentru această medalie am muncit cinci ani. Am avut o singură vacanţă. A fost doar muncă şi cantonament. Dar merită. Am primit multe mesaje de felicitări şi contează foarte mult. Antrenorul a spus (n.r - Antonio Colamonici) că suntem extraordinari. Şi că avem c*****e mari. Am dovedit că le avem foarte mari!
 
*Mugurel Semciuc: Este o zi foarte fericită! Este un vis realizat. Ne-am îndeplinit obiectivul. Ne-am făcut cursa noastră, pe care am pregătit-o. La finish nu am realizat cât de puţin mai aveam ca să-i întrecem pe australieni. Dacă mai aveam 5-10 metri, câştigam cursa. Dar suntem fericiţi pentru această medalie, pentru că am muncit foarte mult. Am aflat de medalia fetelor înainte să ieşim pe apă şi asta ne-a motivat! Această medalie merită din plin toată munca şi toate eforturile. Mie încă nu-mi vine să cred. Suntem o barcă foarte tânără, media e de 23 de ani. Suntem motivaţi să participăm şi la următoare ediţie a Jocurilor Olimpice.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările