Jean Pascal îi pregăteşte o mare surpriză lui Lucian Bute: „Nu are nicio idee la ce să se aştepte în 18 ianuarie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jean Pascal îl ia peste picior pe Lucian Bute înainte de confruntarea directă care va avea loc la 18 ianuarie, la Montreal. Boxerul canadian consideră că Bute este un "robot" care practică un box "mecanic".

Pugilistul canadian Jean Pascal a declarat că Lucian Bute este "un boxer mecanic", "ca un robot", în timp ce el este capabil să se adapteze oricărei situaţii, astfel că românul nu ştie la ce să se aştepte la meciul din 18 ianuarie, informează site-ul boxingscene.com, citat de Mediafax.

"Faţă de Bute, eu mă bazez mai mult pe instinct. De fapt, aceasta este marea diferenţă dintre mine şi Bute. El este un boxer mecanic şi trebuie să înveţe să facă lucruri pentru a le pune în practică în timpul meciului. Este ca un robot. Eu sunt capabil să mă adaptez în orice situaţie şi Lucian nu are nicio idee la ce să se aştepte în 18 ianuarie", a spus Pascal.

Meciul dintre Lucian Bute şi Jean Pascal este programat la 18 ianuarie 2014, la Montreal. Bute a pierdut centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie în 2012. De atunci, românul a mai boxat într-o singură partidă, cu rusul Denis Gracev, pe care l-a învins în noiembrie 2012.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite