Janos Szekely, susţinut de colegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Szekely este sprijinit  de colegii săi în  conflictul cu Gigi Becali
Szekely este sprijinit de colegii săi în conflictul cu Gigi Becali

Colegii mijlocaşului care refuză micşorarea contractului l-au sfătuit pe Janos să nu cedeze în disputa cu Gigi Becali chiar dacă asta înseamnă retrogradarea la echipa a doua. Negocierile dintre oficialii stelişti şi Janos Szekely se vor relua astăzi, ambele părţi luând poziţii de forţă la discuţii. Becali ameninţă cu exilul la Steaua II, iar fotbalistul nu cedează presiunilor.

Patronul din Ghencea se foloseşte de toate armele pentru a-l convinge pe Szekely să semneze un nou contract, cu salariul micşorat considerabil.

„Szekely îmi pune vestiarul în cap. Păi, credeţi că nu mi-au spus oamenii mei că deja Tănase şi Stancu sunt nemulţumiţi că ei câştigă mai puţin decât Janos? Le dau dreptate, şi eu, dacă aş fi în locul lor, tot aşa aş gândi. Szekely a fost pe la Bologna vreo şase luni, iar ăştia au jucat aici şi vine el cu un salariu mai mare decât ei? Nu e normal", a punctat Gigi Becali. În realitate însă, steliştii îi iau apărarea mijlocaşului dreapta în disputa cu finanţatorul roş-albaştrilor, mai ales că unii dintre ei au fost puşi în aceeaşi situaţie în urmă cu puţin timp.

Nu e primul care nu renunţă

Kapetanos, Andrei Ionescu sau Tătăruşanu au fost chemaţi şi ei la discuţii acum câteva luni din cauza salariilor mari pe care le aveau. Dacă ultimul a acceptat reducerea, semnând o înţelegere prin care este remunerat cu 120.000 de euro pe sezon, cu peste 80.000 mai puţin decât avea iniţial, ceilalţi doi sau rămas fermi în privinţa lefurilor anuale. Grecul câştigă tot 240.000 de euro pe an, iar olteanul primeşte în continuare 160.000 de euro, deşi evoluează la echipa a doua a clubului, refuzând să se alăture Unirii Urziceni.

„Cât timp e în acte totul, n-ai de ce să te temi. Contractul trebuie respectat. Dacă nu, măcar să nu-ţi ia aşa mulţi bani. Oricum o să revii la prima echipă", l-au încurajat coechipierii lui Szekely.

„Acceptăm o diminuare de salariu doar pentru acest sezon. Pentru următorii doi ani rămaşi din contract vom mai discuta. Noi nu am forţat conducătorii Stelei să semneze actualul contract al lui Iani", a punctat şi impresarul jucătorului, Ionel Codoban.

Azi încep pregătirile pentru derby

Chiar dacă a lucrat toată săptămâna cu echipa sa, Marius Lăcătuş n-a putut să‑şi pregătească elevii în vederea meciului cu Dinamo. Motivul? Nu mai puţin de 10 jucători, majoritatea titulari în viziunea „Fiarei", au fost convocaţi la loturile naţionale.

Dacă Tătăruşanu, Apostol, Stancu şi Bilaşco au fost în Franţa cu echipa mare, iar Cezar Lungu, Gardoş, Bicfalvi, Răduţ şi Ionescu au participat la acţiunea tineretului din Anglia, Angelov a fost rezervă în meciul câştigat de Bulgaria în Ţara Galilor (1-0).

225.000 de euro câştigă Janos Szekely anual, salariul urmând să crească cu câte 25.000 de euro pe sezon.

150.000 de euro pe an este oferta făcută de Steaua pentru mijlocaşul dreapta.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite