Jaf la drumul mare: CFR strigă „hoţii“, iar Dan Petrescu îşi anunţă plecarea din România. Crăciunescu confirmă „furtul“

Jaf la drumul mare: CFR strigă „hoţii“, iar Dan Petrescu îşi anunţă plecarea din România. Crăciunescu confirmă „furtul“

Ovidiu Haţegan

FCSB a tot insistat, de la începutul campionatului, că formaţia din Gruia e cea mai avantajată de deciziile arbitrilor. Realitatea e însă cu totul alta!

Scandal uriaş la Iaşi, acolo unde CFR Cluj a obţinut un rezultat dezolant care poate cântări decisiv în lupta pentru titlu.
 
Oaspeţii au dominat autoritar meciul, însă au părăsit terenul cu doar un punct, după ce ieşenii au egalat dintr-un penalty acordat eronat de centralul Ovidiu Haţegan. Într-o intervenţie la Digi Sport, fostul arbitru internaţional, Ion Crăciunescu, a confirmat că la faza la care Andrei Sin a căzut în careul CFR-ului, Haţegan n-ar fi trebuit să dea 11 metri.
 
După această decizie scandaloasă, cei de la CFR s-au dezlănţuit la microfonul Digi Sport, iar Dan Petrescu a anunţat că va părăsi campionatul românesc.
 
Ce au spus cei de la CFR Cluj?
 
Dan Petrescu (antrenor CFR): În play-off, suntem furaţi pe faţă. Haţegan nu ne-a dat penalty cu Steaua şi aici a dat penalty împotriva noastră. Ne-a furat patru puncte. Dacă se descurcă Steaua, bravo lor. Dar nu e normal aşa. Altfel era să fim la egalitate de puncte înainte de meciul direct. Iaşi-ul a primit două penalty-uri cu CFR. Sunt tari! E normal să fie frustraţi băieţii. Îi înţeleg. Iaşiul, când a luat punctul, zici că ar fi câştigat Campionatul Mondial. Sunt cărţile făcute, e clară situaţia. Cred că Gigi Becali o să ceară, din nou, arbitri străini. Îmi anunţ retragerea. Nu mai stau aici decât 3-4 meciuri. Poate dacă mă retrag şi eu, CFR va fi respectată. Eu nu mă simt respectat.
 
Mario Camora (fundaş CFR): Cred că a văzut toată lumea de ce n-am câştigat. Nu vă mai bateţi joc de echipa noastră, ajunge! La Viitorul s-a dat uşor penalty, azi s-a dat uşor penalty. Dacă vreţi să daţi titlul unei alte echipe, daţi-l, dar nu vă mai bateţi joc de noi, de echipa noastră. Aşa cum noi suntem suspendaţi, la fel să fie şi arbitrii. S-a văzut azi ce ne „avantajează“ Haţegan. E un arbitru foarte bun, dar la fiecare meci se vorbeşte de CFR. Ajunge! Am controlat meciul, am putut face 2-0, dar apoi toată lumea a văzut ce s-a întâmplat.
 
CITEŞTE ŞI:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările