Italienii ne acuză de blat. Ce a scris cel mai prestigios ziar din Peninsulă după egalul dintre România şi Franţa

Italienii ne acuză de blat. Ce a scris cel mai prestigios ziar din Peninsulă după egalul dintre România şi Franţa

Puşcaş

România şi Franţa s-au calificat în semifinalele Campionatului European de tineret, după ce au remizat în ultimul meci din grupe, scor 0-0.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marea perdantă a competiţiei este naţionala Italiei, ţara gazdă, care avea nevoie fie de o victorie a tricolorilor, la orice scor, fie de un succes al Franţei, la o diferenţă mai mare de două goluri. Jurnaliştii de la Gazzetta dello Sport scriu că rezultatul n-a fost o surpriză.”Italia este eliminată după egalul anunţat dintre Franţa şi România”, au titrat ei.

”Rezultatul trimite în semifinale ambele echipe, pe Puşcaş şi pe ai lui, iar azzurrinii lui Di Biaggio rămân acasă. Germania, Spania, Franţa şi România sunt cele mai bune echipe de tineret ale Europei. Nu, Italia nu este, după egalul anunţat dintre Franţa şi România. Câteva intrări mai dure ale lui Manea în primul sfert de oră ne-au făcut să credem că se joacă pe bune. Apoi a mai fost o fază în care România a cerut penalty şi alta în care Tousard a fost aproape de autogol în minutul 79...dar nu s-a întâmplat nimic, iar cele două s-au calificat previzibil în semifinale”, mai scriu cei de la Gazzetta dello Sport.

"Un aranjament amar între Franţa şi România face ca Italia să fie eliminată!, a scris şi Corriere della Sera. "Stop joc. Italia este în afara  Europa sub 21 şi nu va merge la Jocurile Olimpice în vara anului 2020. Un fel de blestem! Azzurrinii se uită din nou de acasă la Jocurile Olimpice, la fel ca la Londra şi la Rio De Janeiro. Egalul fără bătăi de cap între Franţa şi România, care merg mai departe, mână în mână, este un aranjaament de nedigerat pentru tinerii noştri. Certificarea falimentului!", au mai apreciat italienii.

Cine este singurul fotbalist din lotul României care nu a schiţat niciun gest la imn

La Tokyo fără cinci jucători. Cine sunt cei care nu au dret de joc la Jocurile Olimpice

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: