Ion Ţiriac, despre tenisul românesc: „Avem o generaţie de jucătoare de top“

Ion Ţiriac, despre tenisul românesc: „Avem o generaţie de jucătoare de top“

Ion Ţiriac, fost jucător de tenis FOTO Mediafax

Fostul jucător de tenis apreciază că România are o generaţie de jucătoare de top, care merită să fie în Grupa Mondială din Fed Cup. Confruntarea cu Serbia din această competiţie se va juca în două zile, sâmbătă şi duminică.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Avem în acest moment o generaţie de jucătoare de top, care merită să fie în Grupa Mondială. Jucătoarele noastre au reuşit să aducă acasă, pentru prima dată, unul dintre cele mai importante evenimente ale tenisului mondial, întrecerea pe naţiuni Fed Cup. Sperăm să fie un precedent în acest sens şi că de aici şi acum să înceapă ascensiunea echipei de Fed Cup a României spre marele trofeu. Este greu de cucerit, pentru că sunt naţiuni care au, pe lângă jucătoare valoroase, şi experienţă în competiţia pe echipe. E greu, dar nu imposibil“, a declarat Ion Ţiriac pentru revista oficială a evenimentului.

La rândul său, Ilie Năstase a menţionat: „Le-am văzut pe fetele noastre jucând la Budapesta, în Ungaria şi ştiu că pot să ajungă mai sus de atât. Avem o generaţie de jucătoare talentate. Eu am încredere în ele şi sunt sigur că vor depune tot efortul să realizeze cea mai bună performanţă din ultimii 15 ani, la nivel de echipe, la feminin, chiar dacă au în faţă reprezentativa care a jucat finala, în anul 2012, pentru trofeul Fed Cup. Mult succes!“.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Simona Halep, câştigătoarea unui premiu de prestigiu din tenis, acordat la Fed Cup

Simona Halep, pentru presa franceză: „Sunt un produs al tenisului românesc şi mă mândresc cu asta!“

TENIS Conferinţa României înainte de confruntarea cu Serbia, de la Fed Cup

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: