Invincibili de România: Craiova şi CFR pot realiza o performanţă uriaşă

Invincibili de România: Craiova şi CFR pot realiza o performanţă uriaşă

Cristiano Bergodi, antrenor Universitatea Craiova

Principalele candidate la titlu în Liga I, Universitatea Craiova şi CFR Cluj, sunt neînvinse după primele şapte etape ale campionatului.

După ce şi-au disputat titlul în meci direct în finalul sezonului trecut, Universitatea Craiova şi CFR Cluj sunt principalele candidate să ridice trofeul şi în această stagiune. Ambele sunt neînvinse până acum – ba chiar Craiova are victorii pe linie în primele şapte etape.

Cele două echipe se vor întâlni pentru prima oară în acest sezon abia în decembrie, iar bookmakerii Betfair oferă o cotă de 17.0 pentru ca ambele echipe să rămână neînvinse până la meciul direct. CFR Cluj are o cotă de 3.25 să nu piardă în următoarele şapte meciuri, în timp ce Craiovei i se oferă o cotă de 5.5.

Cote speciale Betfair – Liga I:

*CFR Cluj să fie rămână neînvinsă până pe 19 decembrie – 3.25

*Craiova să fie rămână neînvinsă până pe 19 decembrie – 5.5

Situaţia se schimbă când vine vorba de un întreg sezon regulat fără înfrângere. Craiova are de departe şansa mai mare de a rămâne „invincibilă” conform Betfair, cu o cotă de 67.0. 

CFR Cluj, pe de altă parte, are o cotă de 501.0, semn că performanţele clujenilor nu s-au ridicat la nivelul rivalei din Craiova, care va avea prima şansă în meciurile directe.

Cote speciale Betfair – Liga I:

*Craiova să încheie sezonul regulat neînvinsă – 67.0

*CFR Cluj să încheie sezonul regulat neînvinsă – 501.0

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările