Interviu cu Lucian Bălan, fost câştigător al CCE cu Steaua: „Am pierdut postul de observator pentru că nu am avut bani să vin la Bucureşti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul căştigător al Cupei Campionilor Europeni nu va mai susţine examenul pentru poziţia de observator pentru că nu şi-a permis să-şi plătească drumul de la Baia Mare în Capitală.


FRF organizează în aceste zile concurs pentru postul de observator de joc. Lucian Bălan a fost exclus de pe lista celor care vor susţine examenul pentru că nu a putut veni să-şi depună actele necesare.


Domnule Bălan, am văzut pe siteul FRF că vi s-a respins dosarul pentru postul de observator. Din ce motiv?
Nu e vorba că mi s-a respins, ci că efectiv nu l-am depus. Mi-e jenă să vă spun, dar nu mi-am permis să vin de la Baia Bare la Bucureşti. Cei de la FRF m-au sunat, m-au anunţat că se dă examen, şi le mulţumesc pentru că am fost observator în ultimii doi ani şi am mai câştigat o pâine. Am primit meciuri la liga a doua şi a treia. Acum, efectiv n-am avut bani să vin la Bucureşti... Nu vreau nicio derogare pentru că am câştigat Cupa Campionilor, să se dea examenul corect.
La un moment dat, s-a pus problema ca toţi jucătorii stelişti din 1986 să primească o rentă viageră. Cum a rămas?
Renta viageră s-a transformat în indemnizaţie de merit, şi o iau doar doi oameni: Duckadam şi Majearu. Ni s-a spus de la MTS că s-a schimbat legea şi că trebuie să aducem un certificat medical ca să primim indemnizaţia respectivă. Adică eu, Lucian Bălan, trebuie să fiu invalid sau cu un picior în groapă. Vă daţi seama ce mare efort era efort pentru politicienii români? Ar fi trebuit să-şi taie ei o excursie la Monaco...
Să înţeleg că v-aţi luat gândul de la aceşti bani.
Am fost 20 de oameni la Sevilla, nu mai mulţi, 16 jucători plus antrenorii. Ar fi sărăcit ţara dacă dădeau la 20 de oameni câţiva bani pe lună? Politicienii îşi amintesc şi ei în preajma zilei de 7 mai şi mai spun câteva cuvinte de noi, după care uitare... O să-şi mai amintească de mine când o să mor, şi-aşa am fost aproape de două ori. Să vedeţi atunci ce cuvinte frumoase se vor spune despre mine...
Dar cu cheltuielile curente cum vă descurcaţi?
Foarte greu. Norocul meu e că sunt oameni care mă iubesc şi care mă sprijin, dar e dureros şi jenant pentru mine să apelez lună de lună la prieteni. Din fericire, se pare că există o rază de speranţă pentru viitor.
La ce vă referiţi?
Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, mi-a oferit o funcţie la echipa de juniori de aici. E o şansă pentru mine să redevin respectat ca om.  E un proiect mai mare, se doreşte relansarea fotbalului de aici, iar Baia Mare să redevină a doua capitală a sportului, cum era odată.
casete
 

149 de oameni pe 100 de locuri
FRF a anuţat scoaterea la concurs a 100 de posturi de observatori de joc, invitând foşti jucători, conducători sau antrenori să-şi depună dosarul. Examenul va avea loc joi, cu 147 de pretendenţi, printre care şi Ilie Bărbulescu, un alt jucător din Steaua 86. Mai participă şi alţi foşti fotbalişti legendari, precum Costică Donose sau Lică Movilă 
 

Cine e Lucian Bălan
S-a născut la Bucureşti, la 25 iunie 1959
A jucat în prima divzie la Baia Mare (78-85), Steaua (85-89 şi 90-91)
Are 294 de meciuri şi 23 de goluri în Divizia A
În sezonul 89-90 a a evoluat la Antwerp (Belgia) şi Murcia (Spania)
Cu Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni (1986) şi Supercupa Europei (1987)
A jucat finala Cupei Campionilor Europeni (1989), tot cu Steaua. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite