INTERVIU Şi-a depăşit cu mult visul! Ce obiectiv îşi fixase Bianca Andreescu pentru 2019 şi ce spune despre români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bianca Andreescu
Bianca Andreescu

Bianca Andreescu este una dintre revelaţiile sezonului în tenisul feminin, ajungând în semifinalele turneului de la Indian Wells.

Bianca a început anul bine şi a jucat finala la Auckland, după ce le-a eliminat pe Caroline Woznicki şi Venus Williams. Apoi, ea a urcat pe tabloul principal de la Australian Open şi a ajuns chiar în turul al doilea, reuşind astfel să intre între primele 100 de jucătoare ale lumii. 

În luna ianuarie, într-un interviu acordat pentru Adevărul, la Melbourne, Bianca spunea că îşi doreşte foarte mult să poate juca pe tabloul principal la Indian Wells şi Miami, iar la finalul anului să se situeze în Top 50 WTA.

Graţie rezultatelor sale, Bianca a ajuns mult mai departe şi a reuşit mult mai devreme să facă pasul spre elita tenisului. ea ocupă acum locul 37 mondial, iar dacă o învinge diseară pe Elina Svitolina, în semifinale la Indian Wells, va urca şi mai sus în clasament.

Iată ce spunea Bianca în urmă cu două luni: 

Ai un an 2019 fabulos, cu 11 victorii în 13 meciuri, pe parcursul a două săptămâni. Te aşteptai?

Nu, sincer nu. A fost ca o aliniere a planetelor în favoarea mea. Eu sunt pregătită de mult timp să fac pasul spre tenisul mare, dar acum lucrurile au fost aproape complet în favoarea mea. Contează în tenis şi şansa. După părerea mea, orice jucătoare din Top 150 WTA poate să ajungă la un moment dat sus. Toate suntem pregătite pentru performanţă. Depinde însă de moment, de şansă, de experienţă pentru a face un salt mare. Acum se pare că a fost şansa mea.

Unde ai vrea să fii la finalul anului?

Dacă aş fi în Top 50 aş fi fericită.  Îmi doresc să intru pe tabloul principal la cât mai multe turnee mari, de Grand Slam şi Premier Mandatory. De exemplu. sper să joc la Indian Wells şi Miami în martie.

Primeşti mesaje din România?

Wow, e incredibil, sunt uluită. Nu credeam să mi se întâmple asta din România. Să fiu atât de iubită de români. Jumate dintre încurajări le primesc din România, iar jumătatea cealaltă din Canada. Românii sunt însă mai pasionaţi de tenis şi mai pătimaşi. Căldura lor se simte mai mult. Pentru mine e minunat să am două ţări alături de mine.

La Auckland ai făcut cel mai bun turneu al tău. Cum a fost să învingi nume mari, precum Wozniacki sau Venus Williams?

Ca un vis frumos. Tehnic vorbind, eu nu mă tem de nicio adversară. Am această mentalitate de a intra pe teren fără frică. Cum am spus şi mai devreme, tenis ştim toate. Rezultatul depinde de cum îţi iese jocul.

Vorbeai de mental, faci o pregătire specifică?

Da, în fiecare zi. Am lucrat cu un psiholog, acum fac singură, după un program special. Fac meditaţii şi alte lucruri care mă ajută să îmi fortific mentalul.

Cât durează o şedinţă de pregătire pentru tine?

Când nu sunt în competiţie, mă antreneze pe teren două ore şi jumătate şi o oră şi jumătate fac fitness. La turnee programul e altul.

Cine este antrenorul tău?

Sylvian Bruneau. Este unul dintre cei mai buni antrenori din Canada. Mă antrenează de anul trecut. Acum mă pregătesc la Montreal, deşi eu stau la Toronto.

Tenis BIANCA ANDREESCU tânăra canadiancă cu rădăcini româneşti în Vaideeni - Vâlcea Foto teniscanada com

Care este punctul tău forte, ca jucătoare de tenis?

Serviciul. Apoi forehandul.

Şi unde mai trebuie să îmbunătăţeşti?

Peste tot. Am doar 18 ani, mai am o mulţime de lucruri de făcut.

E un dezavantaj că ai numai 1,65 metri?

Nu, deloc. Simona Halep are 1,67 şi e numărul 1 mondial. Simona este modelul meu.

Eşti la liceu, la facultate?

Ultimul an de liceu. Apoi o să merg la facultate. Îmi place mult psihologia, aş vrea să o studiez, şi sunt pasionată şi de ştiinţe.

În România, când vii?

După Wimbledon, vrea să vin să îmi văd rudele. Mi-e dor de România, îmi place mult acolo. Îmi plac locurile, îmi plac oamenii. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite