INFOGRAFIE Cifrele nu mint: Ronaldo a fost mult peste Messi în 2014. Capitolul la care CR7 l-a făcut KO pe argentinian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portughezul a pus capăt unui 2014 impresionant, cucerind Mondialul Cluburilor cu Real Madrid. Bilanţul său din acest an îl situează deasupra marelui său rival de la Barcelona la toate capitolele.

Rivali de o viaţă, Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi au încheiat, oficial, anul 2014, sâmbătă seara.

Pentru portughezul de la Real Madrid mai urmează o partidă cu AC Milan, în Dubai, la 30 decembrie, însă acel joc e doar un amical. În ultima sa prezenţă pe teren, într-o confruntare oficială, Ronaldo n-a reuşit să-şi treacă numele pe lista marcatorilor în această ediţie a Mondialului Cluburilor, însă s-a consolat cu trofeul cucerit. „Galacticii“ au trecut de San Lorenzo (Argentina), scor 2-0 (Ramos 37, Bale 51) şi au devenit primul club din lume care a câştigat această competiţie de patru ori.

Messi, „dubla“ cu numărul 107

Cu câteva ore înainte ca Ronaldo să-şi treacă un nou trofeu în palmares, Messi a dat recital pentru Barcelona în La Liga. Cordoba a fost doborâtă pe „Nou Camp“, scor 5-0, iar argentinianul a contribuit cu două goluri la rezultatul final. A fost a 107-a „dublă“ pentru Messi de-a lungul carierei.

CR7, mai multe goluri şi trofee

Acest duel de la distanţă, Ronaldo – Messi, a fost câştigat în 2014 de şeptarul portughez. Iar statisticile confirmă această situaţie.

CR7 a încheiat 2014 cu 69 de goluri în 64 de partide oficiale pe care le-a bifat pentru Real Madrid şi pentru naţionala Portugaliei. Prin comparaţie, Messi a avut „doar“ 56 de goluri în 62 de jocuri oficiale pentru club şi pentru prima reprezentativă. 

Iar la capitolul de trofee obţinute, lusitanul l-a făcut KO pe Messi cu scorul de 4-0: Liga Campionilor, Mondialul Cluburilor, Supercupa Europei şi Cupa Spaniei. 

image

L-a ignorat pe Platini

Astfel, se poate spune că Ronaldo şi-a învins deja unul dintre cei doi contracandidaţi în cursa pentru câştigarea Balonului de Aur. Distincţia ce îi revine celui mai bun fotbalist al planetei în 2014 va fi acordată de FIFA, la 12 ianuarie. Cum Ronaldo a avut, în mod evident, un an mai bun decât Messi, realist vorbind, el se bate doar cu portarul naţionalei Germaniei, Manuel Neuer. Acesta s-a bucurat, recent, de susţinerea preşedintelui UEFA, Michel Platini, care a spus că Balonul de Aur ar trebui să fie acordat unui internaţional german, deoarece nemţii au câştigat Mondialul din acest an.

Probabil că, de aceea, după partida cu San Lorenzo, la festivitatea de premiere a campionilor, Ronaldo l-a ignorat pe Platini! A trecut pe lângă el, fără să dea mâna cu francezul, profitând şi de faptul că şeful UEFA vorbea amical cu antrenorul Realului, Carlo Ancelotti.

22 de victorii consecutive are Real Madrid în toate competiţiile. Recordul mondial de 24 de meciuri câştigate la rând e deţinut de Coritiba (Brazilia) din 2011.   4 trofee a cucerit Real Madrid în 2014 (Liga Campionilor, Mondialul Cluburilor, Supercupa Europei şi Cupa Spaniei), ceea ce e o premieră în istoria de 112 ani a clubului.

Kroos, fotbalistul-minune

Finala câştigată de Real în faţa celor de la San Lorenzo a fost una specială pentru neamţul Toni Kroos. El a devenit al noulea jucător din istoria fotbalului care a câştigat, în acelaşi an, Cupa Mondială cu naţionala ţării sale şi Mondialul Cluburilor cu echipa de club. Din 2013 până acum, mijlocaşul de 24 de ani a luat zece trofee!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite