Indian Wells: Simona Halep s-a calificat în turul doi după o victorie lejeră împotriva Vaniei King

Indian Wells: Simona Halep s-a calificat în turul doi după o victorie lejeră împotriva Vaniei King

Simona Halep s-a calificat în turul doi al turneului de la Indian Wells

Simona Halep, locul 5 WTA, cap de serie numărul 5 şi deţinătoarea trofeului, s-a calificat, sâmbătă, în turul al treilea al turneului de la Indian Wells, după ce a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-1, pe americanca Vania King, locul 202 WTA, aceasta fiind prima victorie a româncei după două luni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Avându-l în tribună pe antrenorul Darren Cahill şi încurajată de Nadia Comăneci, Simona Halep nu a avut probleme cu King, care conducea înaintea acestei partide cu scorul de 1-0 în meciurile directe. Însă victoria americancei fusese obţinută în calificări la Montreal, în 2010, iar de atunci traseul lor în tenis a fost diferit.
 
După săptămâna de antrenamente cu Andre Agassi şi Steffi Graf, Halep a apărut mai sigură, mai precisă şi mai bine pregătită fizic decât la ultimele turnee şi a reuşit câteva lovituri spectaculoase. Ea a cedat un ghem în setul întâi, pe propriul serviciul, la scorul de 1-0, şi încă unul în setul secund, la 4-0, tot când a servit, iar meciul s-a terminat după 55 de minute. King nu a reuşit să-şi fructifice serviciul în această partidă.
 
 
 
 
Însă partida de sâmbătă poate fi considerată doar una de încălzire. Adevăratul test pentru româncă urmează în turul al treilea, în care va juca împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 30, care a trecut, în manşa a doua, de sportiva cehă Lucie Hradecka, locul 77 WTA şi cap de serie numărul 30, cu scorul de 6-4, 6-4.
 
Halep şi Makarova s-au mai întâlnit de trei ori până în prezent, românca fiind în avantaj, scor 2-1. În sferturile de finală ale ediţiei din februarie trecut a turneului de la Dubai, Halep a câştigat cu 6-3, 1-6, 7-5, după ce cu o lună înainte pierduse în faţa rusoiacei, cu scorul de 4-6, 0-6, în sferturile de finală ale turneului Australian Open. Românca a câştigat şi prima partidă pe care ele au disputat-o, scor 6-1, 7-6 (6), în sferturile de finală ale turneului de la New Haven.
 
Halep a început anul pe locul 2 WTA, dar de atunci a pierdut trei poziţii din cauza rezultatelor slabe înregistrate.  Ea a evoluat în semifinale la Sydney, la începutul lunii ianuarie, după care nu a mai învins nicio adversară la următoarele trei turnee la care a participat: Australian Open, Dubai Duty Free Championships şi Qatar Open.
 
Calificarea în turul al treilea este recompensată la competiţia din deşertul californian cu un premiu de 36.170 de dolari şi 65 de puncte WTA.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările