Incredibil, dar adevărat! Sistemul cu 5 arbitri a fost propus UEFA de Gică Hagi

Incredibil, dar adevărat! Sistemul cu 5 arbitri a fost propus UEFA de Gică Hagi

Arbitrii adiţionali, cei care stau la meciuri în spatele porţii, au apărut în fotbal la o sugiestie a lui Gică Hagi, la un congres UEFA ce a avut loc în 2004.

Probleme de arbitraj în etapa a 25-a a Ligii I au fost la Petrolul - Dinamo, scor 2-2, dar şi la Viitorul – Poli Timişoara, scor 1-2, cu Alexandru Tudor refuzând să acorde un penalty echipei lui Hagi la 1-1.

Nici Alexandru Tudor, şi nici Radu Petrescu, nu au fost ajutaţi de arbitrii adiţionali, cei aflaţi în spatele porţii, să ia cele mai bune decizii. „Eu nu le înţeleg utilitatea”, a răbufnit Ionel Dănciulescu, directorul lui Dinamo. „A fost un arbitraj cu tentă împotriva noastră!”, a acuzat şi Hagi.

Interesant este că însuşi Gică Hagi este cel care a propus sistemul cu 5 arbitri! Se întâmpla în 2004, la un Congres Tehnic al UEFA, la care au participat nume celebre din fotbal, precum Cruyff sau Beckenbauer. „Da, este adevărat, Hagi a venit cu această idee, care a fost adoptată câţiva ani mai târziu, în 2009”, a confirmat Ion Crăciunescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: