Ilie Năstase, semnal de alarmă: Ce a spus despre Halep la French Open 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Năstase a oferit o analiză echilibrată, atragând atenţia că la Paris totul începe de la zero
Ilie Năstase a oferit o analiză echilibrată, atragând atenţia că la Paris totul începe de la zero

Aflată pe val, cu 14 victorii consecutive în circuit şi cu trei turnee câştigate la rând, Simona Halep (2 WTA) abordează ultimul Grand Slam al anului (27 septembrie - 11 octombrie) ca favorita numărul 1.

Simona Halep a avut şi evoluţii mai puţine reuşite după pauza cauzată de pandemie, însă, de fiecare dată, a părăsit terenul victorioasă. Nu degeaba se spune că o mare jucătoare câştigă şi atunci când nu joacă la capacitate maximă. Simona Halep (2 WTA) e o dovadă vie în acest sens.

Cota de încredere a româncei e atât de mare, încât, după triumful de la Roma, într-o declaraţie care nu prea o caracterizează, „Simo“ i-a transmis Karolinei Pliskova (4 WTA) că speră să o reîntâlnească...în finala de la Roland Garros. Faptul că Halep se gândeşte la prezenţa în ultimul act în Grand Slam-ul ei preferat spune totul despre starea ei de spirit.

Totuşi, Ilie Năstase, primul lider ATP din istorie, a invitat la calm după victoria obţinută de Halep la Foro Italico. Într-o declaraţie oferită pentru gsp.ro, „Nasty“ a atras atenţia, pe bună dreptate, că parcursul formidabil al Simonei din ultima perioadă nu-i garantează nimic la French Open.

Ce a spus Ilie Năstase?

*Roma s-a dus, gata, e în spate, trebuie s-o ia de la început, de jos, aşa cum se spune. Sigur că e bine că a intrat în formă la Roland Garros, însă asta nu-i va garanta succesul la Paris.

*Ce mai e de spus la acest scor? Acum, nu ştiu cat de accidentată e această fată (n.r. Pliskova), însă oricum ar fi, la 6-0, 2-1, nu poţi să iei din meritele Simonei. A abandonat, e problema ei. Dacă ne uităm la scor, înseamnă că cineva a jucat bine.

*Acum, vine Roland Garros, care va conta cu adevărat. Însă şi Roma e un turneu foarte important, o felicit pe Halep. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite