„Il Luce“ se fereşte de turci: cum a comentat tehnicianul celor de la Şahtior ştirea plecării sale la Trabzonspor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape în fiecare sezon, apar zvonuri şi articole care îl dau pe Lucescu plecat de la Donţek. Acum, o nouă variantă a apărut pentru antrenorul de 70 de ani.

Presa din Turcia a găzduit o declaraţie dată de noul preşedinte al celor de la Trabzonspor, care a anunţat iminenta sosire a lui Mircea Lucescu pe bancă.

În ciuda siguranţei cu care a vorbit şeful clubului turc, „Il Luce“ a declarat cu totul altceva pentru Dolce Sport. 

„Am lucrat în Turcia, dar acolo organizarea e foarte diferită. Preşedinţii cluburilor sunt aleşi pe doi ani şi aduc imediat jucători importanţi, acest sistem nu permite creşterea fotbaliştilor. Preşedinţii vor doar jucători cu nume mari şi pentru aceştia se dau bani mulţi. Nu contează dacă grupările au datorii de 100 de milioane de euro, pe preşedinţi nu-i interesează asta. Eu am câştigat campionatul cu Galatasaray şi mai aveam contract pe doi ani, dar când a venit noul preşedinte s-au înţeles cu Fatih Terim şi a renunţat la mine. Am trăit o experienţă asemănătoare şi la Beşiktaş. Exista un conflict între preşedinte şi vicepreşedinte, astfel că am plecat şi de acolo, am venit la Şahtior. Şi am rămas aici. Sunt fericit la Şahtior şi cred că nimeni nu se gândeşte că trebuie să plec de aici“, a declarat Lucescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite