Ianis Hagi, vedeta unei calificări uriaşe: Ce a scris presa scoţiană despre evoluţia sa cu Braga

Ianis Hagi, vedeta unei calificări uriaşe: Ce a scris presa scoţiană despre evoluţia sa cu Braga

Ianis Hagi a fost primul jucător schimbat de Gerrard, în minutul 71, însă a avut o evoluţie foarte bună până atunci

Ianis Hagi a contribuit cu două goluri şi o pasă decisivă la accederea formaţiei sale în optimile Ligii Europa după o confruntare memorabilă cu Braga.

Ştiri pe aceeaşi temă

Braga s-a prezentat la duelul cu Glasgow Rangers, având imaginea unei echipe imbatabile! Iar asta pentru că, între 19 decembrie şi 20 februarie, când s-a jucat prima manşă, lusitanii au avut un bilanţ impresionant: nouă victorii şi un egal în zece partide oficiale!
 
Dar pentru că fotbalul rămâne un joc imprevizibil, Braga a pierdut, atât în tur, cât şi în retur în faţa celor de la Rangers, care traversează o mare criză în campionatul intern. Şi, în ambele partide, Ianis Hagi şi-a pus amprenta asupra rezultatului! În prima manşă, pe „Ibrox Park“, românul a dat tonul revenirii cu golul său din minutul 67, iar apoi a înscris pentru o victorie formidabilă, scor 3-2. Miercuri seară, la Braga, mijlocaşul de 21 de ani a ratat un penalty, însă s-a revanşat, oferind pasa decisivă la golul victoriei, scor 1-0.
 
După meci, presa scoţiană a remarcat jocul foarte bun al fotbalistului împrumutat de la Genk.
 
Ce au scris jurnaliştii scoţieni?
 
*The Scottish Sun: Kent a fost vinovat de ratarea unei şanse uriaşe de gol, după o fază sclipitoare a lui Ianis Hagi în flanc. Hagi a ratat un penalty pentru Rangers, însă Rangers n-a plătit scump pentru acest moment. Eroul săptămânii trecute, Hagi şi-a asumat responsabilitatea executării penalty-ului, dar şutul său a fost parat de Matheus, spre bucuria fanilor celor de la Braga. O pasă incredibilă a lui Hagi l-a găsit apoi pe Kent, care a avansat spre poartă, marcând cu un şut pe jos.
 
*Rangers News: Kent a ratat o şansă uriaşă după 19 minute, când Ianis Hagi a arătat o tehnică excelentă pentru a-şi depăşi omul de marcaj, servindu-l pe un Kent liber, care a trimis însă pe lângă poartă. Ianis Hagi a executat penalty-ul, însă Matheus a avut un reflex mare şi a parat şutul, iar Rangers a ratat încă un penalty în acest sezon. Pasa sclipitoare a lui Hagi l-a lansat pe Kent pe stânga, acesta a avansat spre poartă după care l-a executat pe Matheus pentru a pune Rangers în frunte la general, scor 4-2. Gerrard a apelat apoi la banca de rezerve pentru finalul meciului, introducându-l pe Joe Aribo în locul unui Ianis Hagi excelent pentru a întări mijlocul.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: