Ianis Hagi, regretat de presa italiană: jurnaliştii consideră că Fiorentina a renunţat prea repede la român

Ianis Hagi, regretat de presa italiană: jurnaliştii consideră că Fiorentina a renunţat prea repede la român

Ianis Hagi, legitimat la Glasgow Rangers FOTO Arhivă personală/Facebook

Ianis Hagi este regretat de presa italiană, care consideră că Fiorentina a renunţat prea uşor la serviciile tânărului fotbalist.

Ştiri pe aceeaşi temă

Evoluţia lui Ianis Hagi, din Champions League, l-a adus în centrul atenţiei în presa internaţională. Românul pare să-şi fi găsit locul, după tentativele eşuate de la Fiorentina şi Genk, fiind chiar regretat de presa din ţara celei dintâi formaţii. „Plecarea lui Ianis Hagi este o decizie dezastruoasă, precum cea luată în cazul lui Ilicici, înmulţit cu doi! Dar era clar, încă de la început!”, a notat pe contul său de Twitter jurnalistul Massimo Basile, de la „Corrierre dello Sport”.

În acelaşi ton au comentat şi cei de la Fiorentina News au avut, care au punctat: „Fiorentina a decis să se despartă prea devreme de Ianis Hagi”. Reamintim că românul a evoluat pentru Fiorentina, vreme de un an şi jumătate, în perioada 2016-2018, însă a prins doar două meciuri în Serie A, fiind apoi cedat înapoi către Viitorul, formaţia sa de start, înainte de a pleca la Genk şi, ulterior, Glasgow Rangers.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: