Ianis Hagi i-a făcut pe scoţieni să îşi muşte degetele. Cum a jucat românul în meciul care a intrat în istoria lui Rangers

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ianis

Criticat în ultima vreme pentru evoluţiile modeste de la Glasgow Rangers, Ianis Hagi a reuşit să marcheze, sâmbătă seara, pentru prima dată în noul sezon într-un meci oficial.

Românul a deschis scorul în meciul câştigat, în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Hamilton, în etapa a şasea a campionatului Scoţiei. Hagi a început partida ca titular şi a jucat până în minutul 83. Românul a înscris, în minutul 16, din interiorul careului mic, şutân în plasă un balon revenit din bara transversală. Celălalt gol al învingătorilor a fost înscris de Tavernier, în minutul 20.

Destul de critici cu prestaţiile neconvingătoare ale lui Ianis din ultima perioadă, ziariştii scoţieni au întors armele şi l-au riridcat în slăvi pe români. „A revenit strălucitor în echipa de start. A fost cel care a deschis scorul şi şi-a demonstrat clasa cât a stat pe teren. Conexiunea sa cu Ryan Kent a fost senzaţională. Să sperăm că lucrurile vor merge tot mai bine de acum înainte,” a scris descrierea făcută românului de glasgowlive. De asemenea, Hagi a primit cea mai mare notă dintre toţi jucătorii de pe teren, 8. 

Glasgow Rangers este lider în clasament, cu 16 puncte (cinci victorii, o remiză). Poziţia a doua este ocupată de Hibernian, care are 13 puncte şi un joc mai puţin.

În urma victoriei cu Hamilton, pentru prima dată în istoria clubului, Rangers a bifat cel de al 6-lea meci fără gol primit într-un debut de sezon. 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite