Ianis Hagi, eroul unui editorial superb în presa scoţiană: „Rangers a pus mâna pe un star!“

Ianis Hagi, eroul unui editorial superb în presa scoţiană: „Rangers a pus mâna pe un star!“

Ianis Hagi are trei goluri şi două pase de gol de când a debutat la Rangers, la 1 februarie

După calificarea formaţiei din Glasgow în optimile Ligii Europa, site-ul Rangers News i-a dedicat românului un material savuros.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ianis Hagi a ajuns, după două încercări eşuate, la o echipă din străinătate care e aproape de nivelul său fotbalistic şi unde are şansa de a juca în mod constant.
 
Rangers nu e vreo forţă continentală, chiar dacă tocmai a avansat în optimile Ligii Europa, însă e exact ceea ce îi trebuie lui Ianis Hagi în această etapă a carierei sale. Primind încredere şi laude în Scoţia, mijlocaşul de 21 de ani poate creşte. Rămâne de văzut dacă va şi reuşi, însă, deocamdată, e foarte apreciat la Rangers. Ultima dovadă? Editorialul semnat de Jordan Carlisle pentru rangersnews.co.uk, imediat după calificarea cu Braga.
 
Ce a scris jurnalistul scoţian?
 
Gestul lui Ianis Hagi în meciul cu Braga a arătat o încredere incredibilă.
 
Rangers şi-a asigurat accederea în optimile Ligii Europa, miercuri seară, după o prestaţie excelentă la Braga, care i-a oferit o victorie la general, scor 4-2, şi Ianis Hagi a fost, din nou, în prim-plan.
 
Rangers l-a luat pe jucătorul de 21 de ani de la Genk, sub forma de împrumut, în ultimele ore ale perioadei de transferări în ianuarie, şi acesta şi-a pus din plin amprenta asupra rezultatelor echipei în ultima lună.
 
A marcat de două ori în revenirea de săptămâna trecută şi, chiar dacă a ratat un penalty în Portugalia, a avut o mare contribuţie la golul victoriei.
 
Viziunea şi pasa sa incredibilă l-au trimis pe Kent liber spre poartă pentru a marca în minutul 61.
 
E un jucător care, în ciuda lipsei sale de experienţă, arată mare încredere, ceea ce a demonstrat în minutul 22.
 
Rangers a primit o lovitură liberă, iar Ianis Hagi i-a dat la o parte pe James Tavernier şi pe Borna Barisici pentru a-şi asuma responsabilitatea executării.
 
E un gest impresionant din partea unui jucător tânăr care abia a ajuns la club.
 
Ceea ce le-a scăpat însă, probabil, unora a fost că a executat lovitura liberă cu piciorul stâng.
 
Hagi face o treabă bună pentru a ascunde acest lucru, însă, de fapt, el e un dreptaci. A executat lovitura liberă din turul cu Braga, care a adus golul victoriei, cu piciorul său drept şi la fel a făcut şi miercuri, cu penalty-ul ratat.
 
În cazul loviturii libere din retur, rezultatul n-a fost bun, fiindcă a trimis peste poartă. Totuşi, faptul că îşi permite să bată cu ambele picioare, în funcţie de poziţia fazei fixe, e remarcabil.
 
Lovitura liberă executată la Braga n-a fost momentul său cel mai bun, însă, cu siguranţă, a fost cel mai îndrăzneţ.
 
Rangers a pus mâna pe un star cu un potenţial mare. De aceea, ar fi o mare surpriză dacă nu va fi activată clauza pentru un transfer definitiv în această vară. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: