Ianis Hagi, doar al doilea meci ca titular la Genk: ce a reuşit cât a stat pe teren şi cum arată bilanţul său

Ianis Hagi, doar al doilea meci ca titular la Genk: ce a reuşit cât a stat pe teren şi cum arată bilanţul său

Până sâmbătă seară, internaţionalul român prinsese primul „11“, în acest sezon, o singură dată, într-un meci disputat la 10 august.

Folosit doar 42 de minute în ultimele cinci partide ale celor de la Genk, Ianis Hagi a avut o şansă rară de a-şi arăta calitatea din postura de titular la campioana Belgiei.

Probabil, din prea mult entuziasm, fiul „Regelui“ a luat repede un „galben“, în minutul 7 al întâlnirii de pe teren propriu cu Oostende. 11 minute mai târziu, Ianis a contribuit la deschiderea scorului, atunci când un corner executat de el a dus la autogolul lui Vargas. 

A fost scânteia care a uşurat meciul pentru Genk, care avea nevoie de victorie ca de aer, după două înfrângeri succesive: 2-6 cu Salzburg în Liga Campionilor şi 1-2 cu Charleroi în campionat.

Chiar dacă, în minutul 32, oaspeţii au egalat, meciul s-a terminat cu bine pentru Genk: 3-1. 

Ianis Hagi a rezistat pe teren până în minutul 75, atunci când a fost schimbat cu N'Dongala. Iată bilanţul românului în ultimele şase partide disputate de Genk:

*17 august - Waasland-Beveren - Genk 0-4 (Ianis Hagi a fost introdus din minutul 76 şi a dat o pasă de gol).
 
*23 august - Genk - Anderlecht 1-0 (Ianis Hagi a fost rezervă neutilizată)
 
*1 septembrie - Club Brugge - Genk 1-1 (Ianis Hagi a fost rezervă neutilizată)
 
*13 septembrie - Charleroi - Genk 2-1 (Ianis Hagi a fost introdus în minutul 81) 

*17 septembrie - Salzburg - Genk 6-2 (Ianis Hagi a intrat în minutul 72)

*21 septembrie - Genk - Oostende 3-1 (Ianis Hagi a jucat 75 de minute)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: