Huligan cu două feţe!

Huligan cu două feţe!

Martinovici a reuşit să-l oprească pe huligan, înainte ca acesta să facă şi alte victime

 În familie, Dragoş Enache era cunoscut ca un tip liniştit, dar în mijlocul suporterilor petrolişti nu refuza nicio participare la vreo bătaie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dragoş Ştefan Enache. La auzul acestui nume nu reacţionau decât părinţii lui, vecinii şi tovarăşii cu care împărţea berile înainte de meciurile Petrolului. De duminică noapte, tânărul de 25 de ani a intrat cu brutalitate în istorie, printr-un gest animalic. Ieri-dimineaţă, Ploieştiul vuia interesat de povestea lui Dragoş. În faţa sediului Poliţiei Judeţene se formase deja o coadă la încăperea destinată mass-mediei, unde Daniel Radu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, era mai ocupat ca niciodată.

De-aici au şi venit primele veşti: „Enache a fost reţinut şi se află în arest la Câmpina. Va veni la judecătorie pentru a se stabili dacă va rămâne închis pentru 29 de zile", a explicat pe scurt Radu. Ce-a declarat tânărul duminică seară? „Repeta doar atât: «Am intrat pe teren şi l-am lovit pe Galamaz». N-a vrut să ofere niciun fel de detaliu. Avea o alcoolemie de 0,29 la mie, ceea ce înseamnă, la masa lui corporală, vreo patru-cinci beri consumate", ne-a mai povestit Daniel Radu.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, Enache a ajuns în jurul prânzului, flancat de jandarmi şi parcă mirat de ceea ce i se întâmplă. Peste drum de clădire, o mână de alţi 10-15 ultraşi, alţi membri ai facţiunii „Drogaţii", din care şi Dragoş face parte, îl aşteptau pentru a-i fi alături. Printre ei însă se afla şi o prezenţă neobişnuită. Un om în toată firea, grizonat, cu o pereche de ochelari ce atârna în jurul gâtului, stătea de vorbă cu suporterii Petrolului. L-am abordat, dar iniţial a refuzat să admită că este tatăl celui care a intrat cu furie pe teren pentru a face ravagii. Totuşi, la câteva zeci de secunde, s-a îndreptat agale spre maşină şi pe un ton sfârşit a recunoscut: „Da, sunt tatăl lui Dragoş.

Ce vreţi să vorbiţi cu mine?". Discuţia a fost scurtă, purtată printre scrâşnetele şi înjurăturile printre dinţi ale fanilor adunaţi la Parchet şi oftatul nefericitului tată. „Cum să mă aştept la aşa ceva. Am rămas şocat. Duminică am stat împreună, am luat masa cu el şi cu soţia, am vorbit normal, nu era drogat, nu avea nimic. Ba chiar, aveam o sticlă de vin pe balcon şi i-am oferit un pahar, însă m-a refuzat. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Dragoş e un băiat liniştit, la locul lui", ne-a spus tatăl lui Dragoş Enache.

Enache, cu câteva  momente înainte să pătrundă pe gazon       



Vecinii îl ştiu ca pe un om liniştit

Familia Enache locuieşte de peste 20 de ani la bloc în zona Barierei Bucureşti. Loc frecventat mai ales de copiii care învaţă la Liceul Industrial „1 Mai", aceeaşi şcoală pe care a urmat-o şi Dragoş. Din 10 elevi, cinci poartă fulare cu Petrolul, însă niciunul nu pare suspect de asemenea gesturi.

Vecinii sunt tulburaţi de cele întâmplate. „Eram în duş când m-a strigat tata repede să vin că a intrat un derbedeu pe teren. M-am grăbit şi, vă daţi seama, îl înjuram că ne face de râs oraşul. Când am văzut că individul e de fapt Dragoş, am rămas cu toţii uimiţi. Nu ne venea să credem. Îl ştiu dintotdeauna. Mereu a fost un băiat liniştit, la locul lui, n-a deranjat pe nimeni... Ne salutam  când ne vedeam şi n-a existat niciodată vreun caz în care să vină bătut, beat sau drogat. Mai juca fotbal cu prietenii lui, mai ieşea la o bere, dar nimic ieşit din comun", ne-a povestit Cosmin, vecin de scară cu Dragoş.

Tatăl lui Dragoş Enache

Şi totuşi, există o explicaţie pentru actele incalificabile comise de suporterul „lupilor galbeni". Băieţii care frecventează peluza îl cunosc drept un individ care nu se dă în lături de la scandaluri, ba chiar a participat la „războiul" fanilor dintr-un meci Steaua II - Petrolul Ploieşti, disputat în Ghencea, sau la altă partidă din Liga a II-a, contra Tricolorului Breaza, când ultraşii ploieşteni au invadat terenul din nou.

Era băut şi drogat

Cele mai multe informaţii confirmă scenariul unui atac premeditat. „Ultraşii pregăteau de mai mult timp «măcelul» din partida cu Steaua. Înainte de meciuri, fanii se şi adună la un bar de pe lângă stadion, numit «Pomul Verde». Acolo au băut şi înainte de meci. Tachinările au început încă de la încălzire. Fanii i-au înjurat pe jucătorii stelişti, aceştia au răspuns cu gesturi obscene, iar Galamaz a căzut drept victimă", ne-a mărturisit un alt suporter al Petrolului.

 Huliganul a fost arestat pentru 29 de zile Foto: Alex Policală



Pentru Enache însă, cauzele pornirii sale erau multiple. În urma probelor de sânge prelevate de la huligan, medicii de la Spitalul Judeţean Ploieşti au stabilit că, pe lângă alcool, Enache a consumat metamfetamină, substanţă considerată drog de mare risc, care îţi dă stări de euforie, halucinaţii şi confuzii.

Miercuri a luat bătaie

Agresorul lui Galamaz a fost victimă la mijlocul săptămânii trecute. El a încasat o „perversă" în urma unui conflict pe care l-a avut la una dintre casele de bilete de la stadionul Petrolul. Enache a ajuns chiar la spital, dar medicii l-au externat în aceeaşi zi.

Riscă 7 ani de închisoare

Dragoş Enache a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. El poate fi încadrat la ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (pedeapsa este între 2 şi 7 ani de închisoare) şi acte de violenţă desfăşurate în cadrul unor manifestări sportive (pedeapsa maximă este de doi ani de închisoare). În funcţie de zilele de spitalizare pe care le necesită Galamaz se va stabili dacă se va schimba încadrarea.

Boxul a ajuns de la Sipovici la maseurul Petrolului



După ce huliganul ploieştean a fost tăvălit de fotbaliştii stelişti, în zona conflictului, pe gazon, a rămas boxul pe care Dragoş Enache l-a avut pe mână. Obiectul a fost reperat de fundaşul gazdelor Enes Şipovici, care l-a luat şi a fugit cu el spre banca de rezerve a echipei sale (1). Sipovici a ajuns la bancă (2) şi a pasat arma unuia dintre maseuri (3), care a băgat obiectul în buzunar, după ce iniţial l-a scăpat pe jos (4). Toată această scenă apare pe înregistrările Digisport. „Nu era un box, ci o brichetă", s-a justificat Sipovici. El va fi judecat de Comisia de Disciplină.

Mama: „L-a stricat anturajul!"

Cu lacrimi în ochi şi vocea tremurândă, doamna Enache a acceptat cu greu să deschidă uşa apartamentului. „ „Sunt cardiacă, bolnavă, nu am puterea să vorbesc despre aşa ceva. E dureros să creşti un copil atâţia ani cum poţi mai bine şi să se ajungă la asemenea nenorocire. El era un băiat foarte cuminte, dar anturajul l-a stricat. Derbedeii l-au stricat. Azi-dimineaţă am predat cheile de la maşina de la muncă, s-a terminat totul de la nenorocirea asta", ne-a spus mama lui Dragoş.

Tânărul lucra la reprezentanţa din Ploieşti a firmei de tutun British American Tobacco. Era agent de vânzări şi conducea un Peugeot de tip dubă, primit din partea firmei. Angajatorii lui s-au dezis rapid de fapta huliganică a tânărului care a lucrat o bună parte de timp şi pentru compania Orbit. Dragoş Enache nu avea prietenă şi nici nu ieşea prin cluburi.

Lanţul slăbiciunilor

Incidentele de la Petrolul - Steaua s-au născut din incompetenţa unor angajaţi puşi să asigure ordinea, dar şi din ezitarea arbitrului şi a observatorului de joc.

1. De ce oamenii de la firma de securitate n-au intervenit? În mod normal, angajaţii de la Galant Security,  care asigurau protecţia la stadion, ar fi trebuit măcar să încerce să-l blocheze pe Ştefan Dragoş Enache. Aceştia nici măcar nu au fugit după huligan şi nici nu l-au avertizat pe Galamaz că un dement aleargă spre el. Explicaţia stewarzilor a fost una halucinantă; „Nu ştiam că avem voie să intrăm pe teren.".
2. Cum au intrat beţi şi drogaţi huliganii?Conform legii, este interzis accesul spectatorilor în stare de ebrietate sau sub influenţa substanţelor halucinogene. Or, Dragoş Ştefan Enache era şi drogat, şi beat. Din nou, oamenii de ordine au dormit în post. În plus, prezenţa de materiale pirotehnice pe stadion este interzisă.
3. De ce Jandarmeria a intervenit aşa târziu?Din 2008, jandarmilor nu li se mai permite accesul pe stadion, în urma altercaţiilor frecvente cu suporterii. Ei stau în afara arenei, iar protecţia este asigurată de o firmă de securitate. Jandarmii intră pe teren doar în cazuri excepţionale, aşa cum s-a întâmplat aseară. Până la intervenţia lor însă, faptul fusese consumat. Prefectul de Prahova, Adrian Dobre, i-a cerut demisia şefului Jandarmeriei Ploieşti, Ştefan Burlacu, în urma incidentelor de la meci.Dobre a declarat că jandarmii au avut o reacţie slabă şi că au o parte de vină din cauza prezenţei de materiale pirotehnice pe stadion.
4. De ce n-a oprit arbitrul meciul după ce suporterul l-a lovit pe Galamaz? Jocul ar fi trebuit oprit imediat după ce fanul Petrolului l-a lovit pe Galamaz. Arbitrul Robert Dumitru se scuză: „N-am vrut să se spună din nou că arbitrul s-a pripit, că s-a speriat prea uşor şi un alt meci se decide la masa verde, aşa cum s-a întâmplat la Rapid - Steaua. N-am vrut să calc pe urmele lui Alexandru Deaconu".
5. De ce au fost eliminaţi Martinovici şi Stanca? Regulamentul îi apără pe Martinovici şi Stanca. Conform acestuia, orice persoană care a încercat să prevină incidentele sau să-i apere pe alţii nu va fi suspendată. „N-am gândit în termenii legii de stradă, ci în termeni sportivi. Când doi jucători se bat pe teren îi dai afară pe amândoi, nu? Nu e normal ca Martinovici şi Stanca să-şi facă singuri dreptate", se scuză arbitrul Dumitru.
6. De ce n-a oprit observatorul meciul mai devreme? Paul Cazan susţine că nu avea această opţiune: „Doar arbitrul putea să ia această decizie. Eu i-am spus regulamentul şi el a hotărât acest lucru."

"N-am avut impresia că se mai poate întâmpla şi altceva după lovitura primită de Galamaz pentru că în tribune lucrurile se calmaseră.''
Robert Dumitru  arbitru

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările