Hizo regreta ca a revenit la Rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul Viorel Hizo a declarat, ieri, ca regreta ca a revenit la Rapid, precizand ca se simte deranjat de faptul ca se vehiculeaza mai multe variante in ceea ce priveste numele noului antrenor.

Tehnicianul Viorel Hizo a declarat, ieri, ca regreta ca a revenit la Rapid, precizand ca se simte deranjat de faptul ca se vehiculeaza mai multe variante in ceea ce priveste numele noului antrenor. "Regret ca am venit la Rapid, intr-o situatie in care lucrurile nu erau clare. Nu este o situatie comoda sa se vehiculeze numele unor antrenori care imi vor lua locul, deoarece acest lucru imi ia puterea de autoritate in fata echipei. Insa, daca asta inteleg, este problema lor. Mai sunt patru etape si se sfarseste", a spus Hizo, care a precizat ca numele noului antrenor al Rapidului nu va fi o surpriza, dar a refuzat sa dea alte amanunte. Viorel Hizo s-a declarat surprins de faptul ca nici un membru al conducerii rapidiste nu s-a aflat la Ploiesti. "M-a surprins acest lucru, mai ales ca Dinamo se deplaseaza cu toata conducerea, iar Steaua la fel. Oricum, este bine sa castigam", a spus Hizo, care a adaugat ca toti jucatorii din actualul lot vor ramane la Rapid. Tehnicianul giulestean a mentionat ca va decide componenta echipei pentru meciul cu Poli, in functie de Vasile Maftei. "Ne dorim victoria, pentru a fi linistiti pe finalul campionatului. In mod normal trebuie sa castigam, pentru ca intre Poli si Rapid este o diferenta de valoare. Fiecare echipa isi face calculele ei, noi am riscat cu Perja si l-am pierdut, dar am castigat. Nu-l avem pe Negru, sa vedem ce se intampla pana maine cu Maftei, fiindca astazi a facut doar alergare. Ilyes este un jucator care si cand nu joaca bine aduce un aport constant. El este un muncitor, cauta mereu sa faca ce spune antrenorul, iar faptul ca mai si inscrie imi da sperante ca va putea marca si sambata. Daca Timisoara se deplaseaza la Bucuresti fara trei-patru jucatori de baza, nu inseamna ca vine sa se predea. In general, jucatorii care intra si n-au jucat, vin in Capitala si fac eforturi mari sa se evidentieze", a spus Hizo. Intrebat cate goluri ar trebui sa dea Rapid in meciul cu Poli, daca Steaua a castigat cu 8-1 partida de la Timisoara, Hizo a declarat: "Nici un meci nu seamana cu altul. Noi nu suntem Steaua si probabil ca nu vom avea un jucator eliminat in debutul jocului".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite