HCM Constanţa, pe urmele dezastrului de la Oltchim. Soarta campioanei României depinde de MTS. Cauzele declinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape jumătate dintre titularii "marinarilor" au plecat în această vară FOTO Mediafax
Aproape jumătate dintre titularii "marinarilor" au plecat în această vară FOTO Mediafax

COLAPS De opt ori consecutiv câştigătoare a titlului de campioană în România, echipa de handbal masculin HCM Constanţa este la un pas de desfiinţare din cauză că autorităţile locale şi judeţene nu mai pot finanţa echipa.

HCM Constanţa, o echipă de tradiţie a handbalului românesc, nu a avut rival în ultimul deceniu pe plan intern, câştigând cu uşurinţă opt titluri consecutive. Graţie acestor succese, echipa a devenit un brand românesc, reprezentând cu brio ţara la competiţiile internaţionale (în 2014 a ajuns până în Final Four-ul Cupei EHF), la fel cum era Oltchimul în handbalul feminin.

Asemănările nu se opresc, însă, aici. Dacă Oltchim s-a desfiinţat anul trecut din cauză că n-a mai primit finanţare de la autorităţile locale şi judeţene, aceeaşi soartă pare s-o aibă şi HCM-ul. Gruparea de la malul mării este în colaps financiar şi riscă să se desfiinţeze şi ea în cel mai scurt timp. Motivul? Consiliul Judeţean, care sprijinea financiar echipa, a primit interdicţie de a mai investi în sport, conform unei decizii luate recent de Curtea de Conturi. Această decizie are ca temei legea 350/2005, care permite autorităţilor judeţene să sprijine doar sportul de masă, nu şi pe cel de performanţă.

În ianuarie 2014, Consiliul Judeţean Constanţa a alocat suma de 4 milioane de lei echipei HCM, dar nimeni nu s-a putut folosi aceşti bani din cauza interdicţiei impusă de Curtea de Conturi. Ulterior, Consiliul Local a alocat recent suma de 1.5 milioane de lei, dar aceşti bani nu ajung decât pentru achitarea datoriilor mai vechi şi pentru plata unor restanţe salariale ale jucătorilor. Drept urmare, dacă decizia Curţii de Conturi se va menţine, şansele ca HCM să rămână în peisajul handbalului românesc sunt infime. 

„Ne va fi foarte greu să supravieţuim”

Directorul executiv al clubului, Ali Nurhan, recunoaşte că şansele ca HCM să nu mai existe sunt destul de mari. “Situaţia este precară. N-aş vorbi încă de desfiinţare, dar oricum, sigur nu va mai fi ce-a fost. Blocajul pe care l-a impus Curtea de Conturi ne-a privat de obţinerea unui ajutor financiar din partea Consiliului Judeţean. Fără aceşti bani ne va fi foarte greu să supravieţuim. Din cauza acestei decizii a Curţii de Conturi, nimeni nu s-a putut atinge de bani, nimeni n-a avut curajul să mai semneze pentru a accesa aceste sume. Nu mă mai miră nimic, am ajuns în pragul desfiinţării şi pe nimeni nu interesează. Bănuiesc că această interdicţie a venit din cauză că noi n-am avut un contract de colaborare cu Consiliul Judeţean, dar acest contract a fost perfectat în luna mai”, a comentat pentru “Adevărul” oficialul constănţean.

Totuşi, speranţa “marinaralor” pentru redresarea echipei stă în mâinile ministrului Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo. Mai precis, MTS-ul poate modifica legea printr-o hotărâre ministerială, astfel încât interdicţia impusă de Curtea de Conturi ar putea deveni nulă. “Avem promisiuni de la doamna ministru Gabriela Szabo, dumneaei a spus că se va ocupa de această situaţie pentru a încerca să modifice legea. Am mare încredere în ministru şi sunt sigur că ne va ajuta”, a mai spus, revoltat, Nurhan Ali.

“Jucătorii au simţit că barca ia apă şi au plecat”

Ajutorul financiar oferit de Consiliul Local a fost insuficient pentru ca echipa să-şi desfăşoare activitatea în condiţii normale. În plus, din cauza restanţelor salariale, mai mulţi jucători reprezentativi şi-au făcut bagajele şi au plecat, motiv pentru care componenţa lotului a fost grav afectată. “Singura instituţie care a reacţionat la problemele noastre a fost Consiliul Local Constanţa, care a plătit în avans din bugetul pe anul viitor. Aceşti bani primiţi, care sunt o gură de oxigen pentru noi, nu ne vor ajunge decât pentru puţin timp. Acum putem plăti doar datoriile la furnizori şi o parte din salariile restante ale jucătorilor. Ei erau neplătiţi de 4-5 luni, vă daţi seama că unii nu au mai putut răbda şi au plecat. Cei mai buni au plecat, deoarece au simţit că barca noastră ia apă. Şimicu e cea mai mare pierdere pentru noi. Acum mai avem jucători cât să-i numeri pe degete. Vă daţi seama că nu avem cum să plătim salariile de acum înainte, pentru că sunt alte cheltuieli cu deplasări, arbitri, utilităţi”, a adăugat Ali.

Soluţia găsită de oficialul constăţean pentru a completa lotul este formarea unor jucători tineri, din propria pepinieră. “Sunt câţiva din vechea gardă care au promis că vor rămâne, Buricea, Stănescu, Popescu şi, pe lângă ei, trebuie să-i creştem pe cei tineri.”

A salvat România de suspendare

Pe de altă parte, lipsa susţinerii financiare ar fi putut provoca prejudicii importante atât lui HCM Constanţa, cât şi handbalului românesc. Cu banii obţinuţi de la Consiliul Local, “marinarii” s-au putut prezenta să joace în preliminariile pentru grupele principale ale Ligii Campionilor. “Consiliul Local ne-a ajutat să ne prezentăm la meciuri. Dacă nu ne-am fi prezentat, ar fi fost crunt pentru handbalul românesc. Federaţia ar fi primit o amendă uriaşă din partea EHF, iar echipele româneşti ar fi primit interdicţia de a participa în cupele europene timp de doi ani”, a mai spus Nurhan Ali. Pe fondul problemelor financiare şi din cauza subţirimii lotului, HCM nu a putut trece de preliminarii.

Campioana en-titre a României a jucat în semifinale cu Initia Hasselt din Belgia, echipă de care a trecut cu 29-20. În finală, „marinarii” au pierdut, însă, contra lui Beşiktaş (Turcia), scor 25-34 şi şi-au luat adio de la Liga Campionilor. Totuşi, handbaliştii constănţeni se consolează cu gândul că vor juca în turul 3 al Cupei EHF. „Evoluţia noastră a fost submediocră în finală. Probabil, jucătorii, în mintea lor, nu şi-au dorit calificarea. Oricum, situaţia actuală a clubului nu ne-ar fi permis să jucăm meciurile din grupe. În Cupa HEF avem obligaţia morală de a juca bine, mai ales că anul trecut am ajuns până în Final Four”, a comentat Nurhan. HCM a pierdut şi primul meci de campionat, 30-32 la Călăraşi.

Nurhan consideră că el şi colegii săi din conducerea echipei au fost sabotaţi de cei care au dorit încheierea hegemoniei HCM-ului în România. “Am fost singura echipă din handbalul masculin care a ţinut steagul sus şi uitaţi unde am ajuns acum. Probabil, am deranjat foarte multă lume prin faptul că tot câştigăm campionatul în România de atâta timp. Nu vedeţi că s-au repezit ca şacalii în echipa noastră să o sfărâme? Am dominat 12 ani handbalul românesc şi mi-am făcut duşmani peste tot, oameni invidioşi pe performanţele noastre.”

Nurhan Ali: Dacă au pus restricţie în cazul nostru, să se aplice aceleaşi măsuri pentru toate echipele din ţară finanţate cu bani publici. CSM Bucureşti are buget de 8-9 milioane de lei, Baia Mare şi alte echipe primesc şi ele o grămadă de bani.Am bătut de foarte multe ori la uşi pentru sponsorizări. Unora le e frică să mai sponsorizeze de teama unor controale.S-au schimbat atâţia miniştri ai sportului câte titluri am câştigat noi în handbal şi niciunul nu a reuşit să construiască o sală de sport la Constanţa, deşi aveau tot sprijinul local.

9 titluri şi 6 Cupe ale României are în palmares HCM Constanţa

Jucători care au plecat de la HCM în această vară:

Jucător                       Destinaţie
Alexandru Şimicu       Hamburg
Alexandru Csepreghi Creteil
Bogdan Criciotoiu      Friesenheim
Marius Novanc          CSM Bucureşti
Bogdan Şoldănescu  CSM Călăraşi
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite